De ce n-am plecat cu Work & Travel

Anul trecut, cam pe vremea asta, începusem să mă interesez de Work & Travel. După ce am mers la vreo 4 – 5 agenții care se ocupau cu plecatul în State, după ce am început să citesc păreri despre Work & Travel, am zis pas. Am preferat să nu o fac. Am decis să scriu articolul ăsta după ce-am citit ce a scris Daniela după 2 luni de stat în America (articol pe care-l recomand maxim).

Știu, totul pare super frumos, miroase a American Dream, e mișto să fii departe de casă și să scapi de ai tăi. Da, dar dacă stai să gândești toate lucrurile “la rece” o să vezi că nu e chiar așa frumos. Firește, cel mai mișto lucru, dacă ești angrenat în gândirea asta, este să vezi cum e să muncești afară. Și nu oriunde, ci în America. Dar întreb, oare aici nu poți face lucruri mai mișto și care să te ajute la cariera în care-ți dorești să profesezi?

Am preferat să nu plec în Statele Unite cu Work & Travel din următoarele motive:

  • urma să plec după ce terminam anul 2, adicătelea chiar vara care tocmai a trecut. Am stat și m-am gândit un pic la asta – urma să vină anul 3, ultimul an de facultate. Mi-am dat seama că, mai important decât să trăiesc visul american, este mai ok pentru mine să fac lucruri care m-ar completa profesional. Pentru că, la o adică, dacă stai să te gândești, niciun angajator nu va da doi lei că ai spălat vase sau ai fost îndrumător în America. Nimeni.
  • am preferat să mă implic și să merg în mai multe locuri astfel încât să-mi completez ceva la CV. Nu, nu CV-ul contează, ci ce știi tu să faci, dar primul lucru pe care-l vede angajatorul tău e bucata aia de hârtie. Am preferat să mă upgradez personal. Lucru pe care nu cred că l-aș fi putut face muncind în America 3 luni de zile.
  • sunt de părere că faza asta cu plecatul prin Work & Travel e un bullshit pentru că, oricât de dubios ar suna, și la noi în România se poate. Da, cu multă muncă. Dar, pe bune, ca student, și aici se poate să faci ceva. Poate chiar mai bine decât în alea 3 – 4 luni în țări mult visate.
  • stăteam și mă gândeam că toată treaba asta cu plecatul în State e doar o grabă adolescentină prin care am trecut cu toții, de ce nu ai pleca în State nu să lucrezi, ci să vizitezi. Firește, vorbim de niște ani de zile aici, nu mâine. Că e greu cu viza știu, dar de ce să slăvești atâta timp când poți să te ridici, încet, încet, pe picioarele tale și să mergi abia apoi
  • nu am plecat în State prin Work & Travel pentru că e foarte dubios să plătești ca să muncești, cam asta se întâmplă cu programul ăsta. Investești niște bani pe care, ca la jocurile de noroc, e posibil să-i scoți sau nu. E alegearea ta dacă vrei să-ți asumi riscul. Dar la fel de mine îți poți pune mintea la contribuție și să faci ceva al tău. Da, aici în România.

Cam astea ar fi motivele pentru care am ales să nu plec în State cu Work & Travel-ul. Știu că probabil mulți dintre voi au plecat deja sau vor să plece. Vă aștept în comentarii să-mi spuneți și părerea voastră despre W & T, dacă ați fost acolo e chiar mai bine! 😀

Comments

    1. Post
      Author
  1. SirParap

    Am fost anul ăsta și mi s’a părut super tare. Depinde ce vrei să faci: dacă muncești 40h/săptămâna ai destul timp să te plimbi și să te distrezi, dar o să’ți scoți doar banii pe program și câteva sute în plus. Dacă vrei să faci bani tre’ să bagi ceva ore’n plus la muncă și să’ți sacrifici din timpul liber. Oricum, mi se pare o experiență bună, indiferent de scop.

    1. Post
      Author
  2. S

    E doar o parere. Daca ai fi fost vara aceasta in America, gandirea ta ar fi fost alta. Investeti multi bani, dar daca muncesti scoti bani frumosi, dobandesti experienta, iti imbunatatesti engleza, cunosti oameni si calatoresti. Este o experienta dedicata studentilor si e destul de frumoasa. Dupa o anumita varsta te poti dedica in intregime carierei tale profesionale. La 40 de ani nu mai poti participa la un astfel de program. Parerile sunt impartite!

  3. Alina

    Mie personal mi s-a părut o experienta inedită! E atat de interesant sa vezi o alta cultura si in aceleasi timp sa vezi cum functioneaza lucrurile in alta tară si nu doar din punctul de vedere al unui turist. Nu stiu cat de multi isi pot permite o vacanta de 3 luni in state. Programul asta iti da ocazia sa experimentezi asta…dar normal ca nu pe gratis. Nimic nu e gratis! Asa cum spunea cineva mai sus, poti sa scoti banii pe care ii bagi si sa ai timp sa te distrezi si sa vizitezi sau poti sa te concentrezi doar pe facut bani.
    Experienta pe CV poti sa faci oricand. Nu cred că aceste 3 luni vor face diferenta. Ceea ce e important din experienta asta este sa vezi cum te descurci cand nu ii mai ai pe ai tai langa tine, cum comunici cu niste oameni total diferiti. Ce atitudine ai in anumite situatii. Este mai mult decât bani si distractie. Te formeaza fara sa iti dai seama si te face sa ai mai multă încredere în tine. Te dezvoltă.
    Si asta va conta cand vei fi in fata cuiva si vei încerca să “vinzi” Cv-ul.

    Nu spun ca nu e posibil si in Romania, dar faptul ca esti total in afara zonei tale de confort va misca mai multe mecanisme decât îti închipui.

  4. Malin

    Am avut prieteni care s-au dus si care au plecat mai degraba pentru experientele de acolo din moment ce proveneau din familii relativ bogate si nu se punea problema de bani.
    N-am auzit pana acum pe niciunul sa se planga de faptul c-a fost rau sau sa regrete in vreun fel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *