Toată lumea, atât în timpul festivalului, cât și acum că m-am întors, mă tot întreabă „cum a fost, domne, la Untold, la ăsta?”. 😀 Și mereu mă aflu în imposibilitatea de a da un răspuns cu subiect și predicat – zic asta, pentru că în afară de mișto, super fain și incredibil nu mă prea duce capu’ să zic. :)) Mi se pare că atunci când încerci să povestești despre asta, e foarte greu s-o faci pentru că dacă nu ai fost acolo, e super greu să înțelegi cam cât de mișto a fost totul.
Una peste alta, a meritat tot efortul – și când mă refer la efort, mă gândesc la câte 8 – 9 ore de condus, multe ore de nesomn și oboseală. Dar, toate au fost recompensate pe măsură de tot ce s-a întâmplat acolo. De orele de muzică bună (știți că sunt un mic musicaholic și da, chiar a fost de calitate), de oamenii super faini cu care cântai, cu care râdeai și cu care te simțeai ca-n rai. Apropo de asta, zicea cineva acolo că „Mno, aci e raiu’, băăăă!”. :))
Nu aș putea să o iau punctual și să zic că asta a fost bine și asta ar fi rău, pentru că, bineînțeles, părțile bune le-ar acapara maxim pe cele mai puțin mișto (care au existat, nu zic nu, însă, partea bună în partea rea e că le treci foarte ușor cu vederea).
Primul concert „full house” la care am aterizat a fost cel al lui Faithless. Urcând scările și privind toată lumea aia de sus, am avut un moment în care m-am blocat și mi-am dat seama că unul dintre visurile mele se îndepliniseră – acela de a fi la Untold. Recunosc și că pielea de găină se simțea deja ca la ea acasă. Și asta pot spune că a cam ținut pe tot parcursul festivalului.
Pentru că, privind în ansamblu, mi-am dat seama că acest tărâm de poveste e diferit și atââât de divers. Mi-a plăcut foarte mult că 1. totul s-a auzit exemplar; 2. jocul de lumini/ artificii/ efecte speciale toate au fost diferite, mi s-a părut că nimic nu s-a repetat; 3. publicul a fost atât de activ încât nu-mi venea să cred că toată treaba se întâmplă în România. Să nu mai zic de faptul că recordul de oameni a fost înregistrat sâmbătă, unde cică au fost undeva la 80 de mii de oameni (mi se pare incredibil că Untold-ul a reunit atât de mulți oameni la un loc. Și da, adevăru-i că nu aveai cum să arunci un ac la cât de full era peste tot sâmbătă seară.
Mi-a plăcut că au fost multe branduri, care mai de care cu activări mișto, cu idei îndrăznețe și chestiuțe la care nici nu te gândeai. Mi-a plăcut mult că au fost multe baruri și puncte de unde puteai să-ți iei de mâncare. Puncte la care, chiar dacă era o coadă de-ți venea să ieși din zona festivalului și să te duci în altă parte să mănânci, totul se mișca foarte repede. Și pun asta în baza brățării cu care plăteai, brățară cu care, încărcând-o cu bani, puteai plăti contactless.
Am descoperit câțiva artiști noi (despre care e musai să vă vorbesc acilea pe tarlaua mea 2.0) și mi-am potențat ideea că unii artiști sunt musai de văzut, pentru că sunt extrem, extrem de buni pe ceea ce fac. Știu și că multă lume l-a așteptat pe Armin ca pe pâine caldă. Da, a fost foarte bun și a băgat până la răsărit, dar, fără să jignesc pe cineva, pentru mine, Martin Garrix a fost… (pune tu un cuvânt aici că mie mi-au fugit toate alea de laudă). :)) Știți vorba aia cu pielea de găină, nu? Așa a fost la Martin. 😀
Deci, da, la fel cum am zis și la începutul articolului, mi-e foarte greu să exprim în cuvinte tot ce a fost la Untold – asta pentru că mi-a depășit absolut orice așteptare pe care o puteam avea. Am văzut că și la noi se poate face un festival ca afară (din toate punctele de vedere, inclusiv din punctul în care au venit 30 de mii de străini la noi pentru asta) și că Untold-ul o să te facă să-l iubești. 😀
Mulțumesc fain Telekom pentru invitații și sper să fie la fel de frumos și la anu’. Ce zic eu sper, sunt sigur că o să fie și mai mișto la anu’. Ca să vedeți și să trăiți un pic de Untold, vă invit să vă uitați la vlog-urile lui Mariciu și cele ale lui Pandutzu. 😀
Foto: Untold