Pentru că Blogging

Sunt departe de a fi „blogger”, dar am ales să mă „izozez” în blogging. Sunt om, scriitor (unii zic că bun), vorbăreţ, uneori prea vorbăreț, cu un dezvoltat simt democratic (autodescriere, deşi nu mi-a plăcut şi nu cred că îmi va face vreodată plăcere să fac asta). Am ales să scriu pe blog dintr-un şut în cur.

Ce vreau să spun cu asta este că, într-o zi stăteam cu prietenă mea şi discutam diverse. Foarte random m-a întrebat de ce nu scriu pe blog, toţi sau cel puţin un procentaj destul de mare de oamenii de comunicare au bloguri/ site-uri, mai mult sau mai puţin personale.

Mi s-a părut o idee banală pentru că prin anii 2010, fiind un puşti rebel de doar 15 ani, împins de curentele internetului, scriam toate porcăriile copiate sau mai mult sau mai puţin preluate de pe alte site-uri/ bloguri/ hi5/ şamd. Când am auzit de „Scrie pe blog!” gândul m-a dus automat cu 5 ani în urmă, când, vezi doamne, eram prezent în ceea ce numim blogging.

Privindu-mă în oglindă, în afară faptului că am mai mult par pe faţă şi m-am îngrăşat nu văd schimbări, însă, la nivel psihic se simt mici, mici evoluţii.

Am stat o luna să analizez problema şi acum îmi expun toate prostiile pe care poate unii dintre voi le vor considera interesante, atrăgătoare şi de ce nu, reprezentative. După vreo luna jumătate m-am decis că toate circuitele sunt funcţionale şi că merită să scriu, mai mult.

De ce Spectacolul Vieţii Cotidiene? Pentru că este splendid în lumina reflectoarelor şi noi, toţi care trecem unii pe lângă alţii pe stradă, fiecare interpretăm un rol, indiferent de cine suntem, ce funcţii avem, şi ce statut social avem. O să detaliez asta în alt articol.

Să ne citim cu bine.