Omul care mânca lumea – atât de REAL și LIBER

Omul care mânca lumea este una dintre piesele pe care le vezi o dată, nu știi ce te-a lovit, dar ai mai vedea-o o dată, și-ncă o dată. Și tot te-ar prinde în nadele ei.

Vineri, în prag de FNT, o întreb pe Georgiana dacă vine pe la vreun spectacol din cadrul festivalului. Răspunsul a venit la fel de repede, negativ, dar nu era mare bai. După câteva minute mă întreabă dacă vreau să vin la piesa lu’ Mâzgăreanu. Zic: ce, cum și unde!? Într-un minut am avut detalii necesare, dar nu și avântul acela revoluționar de „gata, merg!”. Dau o căutare repede pe gugăl să aflu șu eu mai multe despre Omul care mânca lumea. Citesc descrierea piesei care mi-a stârnit interesul și m-a atras ca un magnet. Unde mai pui că atunci când vorbim de dramă, cinism, probleme cotidiene, dragoste și ură, imaginea despre o piesă bunicică începe să se contureze. Atât de fraier eram, cât să zic bunicică și să am undeva ascunsă o fărâmă de îndoială că este o piesă slabă.

Stăteam și mă gândeam la ce și cum o să fie. Aveam curând să aflu. Aveam să văd o piesă bună.

Teatrul de Artă București, o seară destul de liniștită în aglomeratul București. Altă premieră pentru mine este locul fiindcă nu mai ajunsesem până atunci la acest teatru. Sala plină, neașteptat, zic că ăsta e un semn bun și trebuie să elimin gândurile rele cu privire la slaba reprezentație. Văzusem că piesa era cu Șerban Gomoi, care, dacă mă întrebați pe mine este bun, foarte bun. Și nu prea fac complimente gratis, mai ales când vine vorba de actorie. Dar treaba e mai mult decât simplă, simți ce se întâmplă acolo pe șcenă sau nu. Te regăsești, rezonezi, e ceva din tine care te face să crezi că de fapt tu ești în situația prezentată sub lumina reflectoarelor. Dacă vorbim despre Omul care mânca lumea, ei bine, e clar că a rezonat cu ceva din mine.

Este un spectacol care reinterpretează cotidianul, o piesă despre libertate, prieteni, iubire, neputință, disperare, muncă, familie și lista ar putea continua, dar cel mai bine este să vă las să descoperiți singuri. Este o piesă în care fiecare dintre noi se regăsește, asta pentru că totul este prezentat atât de actual încât poți să juri că cineva tocmai ți-a expus o mică parte din ceea ce trăiești. Alteori te gândești la ce ne facem să fim cu adevărat liberi. Vorbeam acum câteva zile despre libertatea păsărilor și de lanțul trofic. Dar pe noi, oamenii, ce ne face cu adevărat liberi? Ce ne face să renunțăm la iubire? Ce ne face să ne purtam „ca un rahat”? Ce ne face să uităm să ne bucurăm de lucrurile care ne înconjoară? De ce am uitam să zâmbim și ce ne face cu adevărat să fim nefericiți? Oare ne răspundem și ne asumăm toate problemele acestea?

Este o piesă care ridică și pune întrebări. Întrebări la care tu trebuie să-ți răspunzi!

Mi-a plăcut mult ce rol a făcut Șerban Gomoi în Omul care mânca lumea și mi-au plăcut foarte mult momentele pe care le-a avut Sorina Ștefănescu. La regie Alexandru Mâzgăreanu. Din distribuție fac parte: Șerban Gomoi, Romeo Pop, Antoaneta Cojocaru/Sorina Ștefănescu, Alexandru Călin, Liviu Chiţu.

Următoarele reprezentații le puteți vedea pe data de 31 octombrie și 1 noiembrie la Teatru de Artă București.

Piesa “Omul care mânca lumea” a fost aleasă în 2010, ca fiind una dintre cele mai bune piese din Europa de către ETC – European Theatre Convention.