Sari la conținut

Netflix nu cred că o să meargă în România

Să fie cu ziua bună. Văzui și eu că s-a lansat Netflix în România. Gurile vuiau de ceva timp că este posibilă această lansare în 2016. Eu, circumspect din fire, ziceam că mai e până s-o cizela românu’ și până când Netflix o să aterizeze pe plaiuri românești.

Am văzut pe Playtech.ro că e oficial, Netflix e disponibil și în România. Cu 3 pachete: Basic (7,99 euro), Standard (9,99 euro) și Premium (11,99). Prețurile nu mi se par nici de ultimă speță, dar nici de lux, dar vine o întrebare, întrebarea care m-a făcut să și scriu articolul ăsta: Oare chiar o să meargă Netflix în România?

De ce nu cred că o să meargă Netflix în România? Din câteva motive:

  1. Românu’ are Filelist de unde își ia la orice oră din zi și din noapte ce vrea, de la pornache la cărți pentru kindle. De la filme care nici nu au avut premieră în România până la cărți de bucate și jocuri pentru android.
  2. Pentru că pe român îl cam enervează să scoată banu’ și să plătească pentru filme. Să nu mai zic de seriale..
  3. Netflix nu o să meargă în România, pentru că suntem obișnuiți de mici să furăm, e în sânge. Mi-aduc aminte că tata îmi zicea că nu-mi cumpără un album că-l luăm de pe ODC sau DC++ că deh, nu era Filelist și treaba cu Utorrent nu prea era în floare.
  4. De ce să dea românu’ 50 de lei sau mai mult pe lună pentru a vedea niște filme sau seriale bune? Le vede și pe RDS, Digi, Dolce și alte dude d-astea românești. Că-s mai ieftinache și la ofertă. 😀
  5. Pentru că „nu-mi tre mi-e d-astea, bă băiatule, las că mă uit eu cumva, termină-te cu aerele ăstea de americănisme”.

Nu mă înțelegeți greșit, mi-aș dori din inimă să se trezească românașul nostru mare pasionat de filme și seriale, dar mi-e greu să cred. 😀 Părere personală, cum altfel?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: