Jocul continuă, chiar dacă nu mai sunt copil

Ne vedem la locul nostru după-amiază, da? După ce mănânc și îmi termin temele ne vedem acolo. Nu știu ce ne jucăm astăzi, vedem noi, improvizăm ca de obicei. Sper să fim la fel de mulți ca ieri. Sper să fie la fel de cald ca să ne putem uda cu apă și să alergăm ca nebunii. Nu știu, vine fiecare cu “artileria” lui de cornete. Nu știu până la ce oră îmi dau voie să stau, dar jocul continuă oricum, la orice oră, în fiecare zi – așa era în fiecare zi.

Am crescut la bunici până pe la 7-8 ani, la Obor și în Colentina, la curte, pe perioada verii. La Obor îmi plăcea că aveam parcul foarte aproape de blocul meu. În Colentina îmi plăcea că băieții erau cam toată ziua pe stradă. Și când nu erau, nu era asta o problemă, fiecare știam unde trebuie să ne căutăm. Dacă nu eram fiecare la casa lui, eram în locurile în care stăteam mereu.

Cred că aveam vreo 7 ani atunci când un prieten a avut prima țeavă cu cornete. Încă nu prinsesem gustul pistoalelor cu bile și trebuia să recurgem la ceva mult mai mișto dacă mă întrebați pe mine. Aveam o țeavă mică, albă pe care o tot personalizam. Cornetele erau “gloanțele” – la care mă ajuta bunicul meu întotdeauna, pentru că nu puteam să le fac singur, pur și simplu nu-mi ieșeau. Ne fugăream toată ziua jucându-ne jocul ăsta care, la prima vedere ar putea fi banal pentru copiii născuți după anul 2000.

Copilăria mea a fost altfel, cu multe joculețe super faine de care nu puteam să mă plictisesc foarte repede. Am trecut de la țeava cu cornete la V-ați ascunselea și șotronul. De la asta la fotbal în parc și pe stradă până la rațele și vânătorii sau măgărușul. De la Leapșa în curtea școlii, la Țările. Și uneori stau și mă gândesc că jocul continuă și acum, când sunt mare. Pentru că, dacă aș strânge din nou gașca de puști din copilărie, nu pot să vă zic ce euforie și ce plăcere m-ar cuprinde să mă joc iar aceste jocuri pe care vi le-am enumerat mai sus. Sigur, ar mai fi multe altele, dar timpul 2.0 e limitat să vă zic de fiecare în parte. 😀

Am scris textul ăsta, pentru că îmi place de nu mai pot campania celor de la Creative Ideas pentru Salvequick (primul brand de plasturi din Europa). Asta pentru că știm cu toții cât de mult ne juleam în copilărie.

Mi-e dor de copilărie, hai să ne vedem în fața blocului sau în parc și să ne jucăm pe săturate așa cum o făceam atunci când eram mici. Trebuie să facem asta, pentru că jocul continuă, orice vârstă ai avea. 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *