Ieri mi-am dat seama că acum un an de zile scriam articolul ăsta despre experiența Bacalaureatului și mi-am dat seama că încă e valabil chiar dacă a trecut un an peste el. Totul din ce am scris acolo este perfect adevărat și acum. Sistemul de învățământ e așa cum e, dar eu am încredere în voi că veți lua Bacul și că veți avea una din cea mai mișto vară.
Atunci când am dat eu bacul nu erau foarte multe festivaluri faine așa cum e Untold-ul. Sau, chiar dacă erau, eu nu aveam ochi pentru ele. Acum știu că Untold este deja un brand, foarte mișto creat și foarte fain construit și „implementat”, dacă vreți, în mintea fiecăruia. E unul dintre festivalurile mari de anul acesta la care îmi doresc să ajung. Pentru că știm sau am auzit cu toții de cât de fain a fost anul trecut.
Mi se pare super faină isprava lor: Cine ia Bacul cu 10, la Untold Petrece :))
Mno, treaba-i una simplă, cine ia bacul cu nota zece va merge gratis la festival – adicătelea primește un abonament pentru cele 4 zile de festival. Mai mult decât atât, dacă doar promovezi bacalaureatul, adică cel puțin 6 (să fim serioși, cât de greu poate fi?), poți beneficia de o reducere substanțială. Lucru la fel de mișto, de altfel. 😀
Toți absolvenții care doresc să participe la campanie pot să se preînregistreze începând cu data de 9 iunie și până pe data de 8 iulie, pe www.untold.com la secțiunea „Bac de 10” unde pot obține mai multe informații despre promoție.
Cred că asta e bună așa, ca o motivare mai mare să stai un pic mai mult să înveți. Nu de alta, dar după o să ai o vară faină. Plină cu experiențe mișto și muzică bună. Apropo de asta. Am scris aici care o să fie line up-ul final de la Untold. 😀 Deci, ce zici, tragi tare acum și mergi la Untold după? :))