Cu ce am rămas din experienţa Bacalaureatului

Experiența Bacalaureatului este doar un moment, peste care vei trece. Vorbeam cu cineva care-mi spunea că suntem suma unor experienţe pe care le trăim. Ştiu că sună foarte pompos, dar e cam adevărat şi cam aşa este şi cu Bacul.

Acum ceva timp făcusem articolul acesta şi spuneam “Cu ce-am rămas în 12 ani de învăţământ”. Concluzia fu una destul de tristă: Cu mai nimic. Că tot vine timpul Bacalaureatului, din ce în ce mai repede, știu că mulţi dintre voi sunt panicaţi maxim. De la bun început o să încerc să clarific treaba asta cu panica.

Ei vă vor panicaţi. Panica şi emoţiile sunt de 2 feluri, zic. Distructivă şi constructivă. Atunci când te laşi pradă emoţiilor distructive e cam vai şi amar. De ce e de fapt lumea aşa panicată? Pentru că în fiecare an există prostul obicei să iasă anumiţi oameni pe TV, care e şi mai prost decât obiceiul, şi să înceapă să îndruge tot felul de mizerii abjecte. Mizerii care, bineînţeles atacă emoţional şi vă fac să aveţi emoţii distructive. Aceste vorbe abjecte nu se referă numai la a vă intitula ”proşti”, ci merg mai departe de limita penibilului şi aduc invective cum că sunteţi nepregătiţi. Îndrugă toate acestea pentru a vă descuraja, dar cel mai bun mod de a trece peste asta este cel de ignoranţă.

Nu ai de ce să ai emoţii, eşti prea bun pentru asta şi prea bun pentru sistemul de învăţământ din care te felicit pe bune că ieşi (Viu).

Anul trecut am fost şi eu în focurile Bacului de care am trecut redepe, parcă prea repede. Un an de zile în care am trăit cu sentimentul că sunt un om de nimic dacă nu trec de această treaptă. Nu este nimic altceva. O săptămână în care totul se întâmplă foarte repede. Te confrunţi cu demonii lăuntrici care-ţi tot spun că nu eşti pregătit. Eram!

Am învăţat câteva lucruri. Să fii tu cu tine şi să te concentrezi pe ce ai de făcut. Că este doar o experienţă. Că n-ai de ce să fii cuprins de panică. Să n-ai aşteptări. Şi cam atât.

O să dezvolt puţin partea cu aşteptările. Mă gândeam non-stop ce-o să pice şi toată lumea era ferm convinsă că va fi epic, în nici un caz poezie. Ei bine, n-a fost chiar aşa, pentru că a fost poezie. O altă parte cu aşteptările se referă la note. La română unde am învăţat şi cel mai mult am luat şi cea mai mică nota (7 şi un pic), în schimb, la sociologie, unde am învăţat, de fapt citit cu o zi înainte am luat 9.60. Întâmplare sau nu, am învăţat că nu trebuie să am aşteptări.

Referitor la poezie, mi se pare exagerat cu Eminescu. Nu, Eminescu nu este Cel Mai Mare Poet Naţional. De foarte mulţi ani se pune prea mult, mult prea mult, accentul pe Eminescu şi “Minunatul Luceafăr”.

În altă ordine de idei, nu înţeleg de ce operele nu sunt variate. La modul că trebuie să învăţaţi, de fapt, nişte lucruri care deja nu mai sunt deloc actuale şi sunt foarte învechite. Unui tânăr de 18-19 ani trebuie  să-i livrezi ceva ce poate asimila. Nu ce asimilaţi dumneavoastră, domnilor profesori dinozaurieni.

Un alt aspect foarte mediatizat este faptul că nu luaţi Bacul şi sunteţi proşti. Nu serios? Am prieteni care nu au luat Bacul, şi-o spun fără pic de ruşine sau resentiment, şi care sunt mai inteligenţi decât unele specimene care-şi cumpără diplome pe nu ştiu câte mii de euro. Dar deh, experiența Bacalaureatului nu e pentru toți.

Nu mi se pare neapărat un examen al maturităţii, mulţi dintre cei care dau Bacul acum au perspective mult mai interesante decât mulţi profesori. Şi după vă întrebaţi, dinozaurienilor, de ce nu se ia Bacul. Pentru că voi corectaţi frustaţi de salarizarea infectă a meseriei pe care o aveţi şi cad pradă oameni mult mai pregătiţi pentru viaţă decât sunt domniile voastre.

Bacul înseamnă mult stres. Scăpaţi de el odată pentru totdeauna, vă aşteaptă un Bac de 3 ori mai greu, de 2 ori pe an. Se numeşte sesiune. Ştiu, nici eu nu credeam când îmi spuneau asta alţi studenţi, dar e cam adevăr.

Multă baftă.

Să ne citim cu bine şi după această experienţă a Bacalaureatului!