Sari la conținut

Cu ce am rămas din experienţa Bacalaureatului

Experiența Bacalaureatului este doar un moment, peste care vei trece. Vorbeam cu cineva care-mi spunea că suntem suma unor experienţe pe care le trăim. Ştiu că sună foarte pompos, dar e cam adevărat şi cam aşa este şi cu Bacul.

Acum ceva timp făcusem articolul acesta şi spuneam “Cu ce-am rămas în 12 ani de învăţământ”. Concluzia fu una destul de tristă: Cu mai nimic. Că tot vine timpul Bacalaureatului, din ce în ce mai repede, știu că mulţi dintre voi sunt panicaţi maxim. De la bun început o să încerc să clarific treaba asta cu panica.

Ei vă vor panicaţi. Panica şi emoţiile sunt de 2 feluri, zic. Distructivă şi constructivă. Atunci când te laşi pradă emoţiilor distructive e cam vai şi amar. De ce e de fapt lumea aşa panicată? Pentru că în fiecare an există prostul obicei să iasă anumiţi oameni pe TV, care e şi mai prost decât obiceiul, şi să înceapă să îndruge tot felul de mizerii abjecte. Mizerii care, bineînţeles atacă emoţional şi vă fac să aveţi emoţii distructive. Aceste vorbe abjecte nu se referă numai la a vă intitula ”proşti”, ci merg mai departe de limita penibilului şi aduc invective cum că sunteţi nepregătiţi. Îndrugă toate acestea pentru a vă descuraja, dar cel mai bun mod de a trece peste asta este cel de ignoranţă.

Nu ai de ce să ai emoţii, eşti prea bun pentru asta şi prea bun pentru sistemul de învăţământ din care te felicit pe bune că ieşi (Viu).

Anul trecut am fost şi eu în focurile Bacului de care am trecut redepe, parcă prea repede. Un an de zile în care am trăit cu sentimentul că sunt un om de nimic dacă nu trec de această treaptă. Nu este nimic altceva. O săptămână în care totul se întâmplă foarte repede. Te confrunţi cu demonii lăuntrici care-ţi tot spun că nu eşti pregătit. Eram!

Am învăţat câteva lucruri. Să fii tu cu tine şi să te concentrezi pe ce ai de făcut. Că este doar o experienţă. Că n-ai de ce să fii cuprins de panică. Să n-ai aşteptări. Şi cam atât.

O să dezvolt puţin partea cu aşteptările. Mă gândeam non-stop ce-o să pice şi toată lumea era ferm convinsă că va fi epic, în nici un caz poezie. Ei bine, n-a fost chiar aşa, pentru că a fost poezie. O altă parte cu aşteptările se referă la note. La română unde am învăţat şi cel mai mult am luat şi cea mai mică nota (7 şi un pic), în schimb, la sociologie, unde am învăţat, de fapt citit cu o zi înainte am luat 9.60. Întâmplare sau nu, am învăţat că nu trebuie să am aşteptări.

Referitor la poezie, mi se pare exagerat cu Eminescu. Nu, Eminescu nu este Cel Mai Mare Poet Naţional. De foarte mulţi ani se pune prea mult, mult prea mult, accentul pe Eminescu şi “Minunatul Luceafăr”.

În altă ordine de idei, nu înţeleg de ce operele nu sunt variate. La modul că trebuie să învăţaţi, de fapt, nişte lucruri care deja nu mai sunt deloc actuale şi sunt foarte învechite. Unui tânăr de 18-19 ani trebuie  să-i livrezi ceva ce poate asimila. Nu ce asimilaţi dumneavoastră, domnilor profesori dinozaurieni.

Un alt aspect foarte mediatizat este faptul că nu luaţi Bacul şi sunteţi proşti. Nu serios? Am prieteni care nu au luat Bacul, şi-o spun fără pic de ruşine sau resentiment, şi care sunt mai inteligenţi decât unele specimene care-şi cumpără diplome pe nu ştiu câte mii de euro. Dar deh, experiența Bacalaureatului nu e pentru toți.

Nu mi se pare neapărat un examen al maturităţii, mulţi dintre cei care dau Bacul acum au perspective mult mai interesante decât mulţi profesori. Şi după vă întrebaţi, dinozaurienilor, de ce nu se ia Bacul. Pentru că voi corectaţi frustaţi de salarizarea infectă a meseriei pe care o aveţi şi cad pradă oameni mult mai pregătiţi pentru viaţă decât sunt domniile voastre.

Bacul înseamnă mult stres. Scăpaţi de el odată pentru totdeauna, vă aşteaptă un Bac de 3 ori mai greu, de 2 ori pe an. Se numeşte sesiune. Ştiu, nici eu nu credeam când îmi spuneau asta alţi studenţi, dar e cam adevăr.

Multă baftă.

Să ne citim cu bine şi după această experienţă a Bacalaureatului!

34 de comentarii la „Cu ce am rămas din experienţa Bacalaureatului”

  1. Ajungi cam departe cu niste afirmatii ce nu-si au locul. Sau esti un critic literar ce poate sa evalueze niste opere literare, ce poate sustine de ce Eminescu nu e cel mai maire poet? Poate e Cartarescu…sau unu dintre puscariasii ce scot carti pe banda rulanta. Nu mai dati vina pe profesori, ca nu e in totalitate vina lor. Daca TU nu vrei sa inveti ceva, nu o sa inveti niciodata. Nu spun ca programa nu e prea incarcata, dar se poate asimila; si pana la urma tot raul inspre bine: daca vrei sa urmezi o facultate, iti mai largesti capacitatea de invatare. Cu prea putin insa pentru ce ai nevoie in sesiune, licenta, master sau doctorat. Bacul e un examen pe care, in urma a 12 ani de invatat, ar trebui sa-l iei cu usurinta. Problema e accentul care se pune pe el, si subiectivitatea lui.

      1. Problema e de alta natura, nici profesorii si nici elevii nu sunt adevaratul vinovat al latrinei care a devenit un simplu examen de terminare a cursurilor obligatorii … Adevarata problema este acolo unde se dau indicative, acolo unde odata la 2 ani vine un alt „Gigel” cu un sitem de invatamant nou, si transforma elevii in decursul celor 12 ani de studii in adevarati cobai, si le transforma mintea fragila intr-un cos de informatii amestecate si fara de cusur … Fara inceput si fara sfarsit, adevarata problema e incompetenta de care a dat dovada sistemul promovand 20 de ani mentalitatea abjecta si nedemna de a copia, pe care acum cand si-a pierdut controlul incearca sa o revizuiasca transformand un simplu examen intr-o fortareata, elevii fiind perchezitionati inaintea de intrarea in liceu si pusi sa adopte pozitii incomode pentru a fii in campul vizual al camerelor de luat vederi. (caz personal, in care am fost obligat sa stau 3 ore in soarele orbitor ce se reflecta din foiile albe, si aplecat pe coltul stang al bancii pentru a intra in campul vizual al camerei, fara posibilitatea de a imi schimba locul) … Nu cred ca mai are rost sa mentionez in privinta promovarii copiatului … Ca insusi mana dreapta a presedintelui tarii in care traim, este abjectul exemplu.

      2. Desigur , romanii trag cu Eminescu, minunatul poet *tusind* ce a murit de sifilis.. Ce „onorabil” .. E degradat , patetic pot spune la un moment dat si irelevant. Si nu-mi indruga tampenii despre „nu vrei sa invati, nu o faci” .. Unii chiar invata si se chinuie si nu reusesc pentru ca ei nu au bani de spaga si chestii… Asa ca taci si las-o asa.

        1. Spaga nu are nici o treaba, iar cei care dau spaga oricum nu o sa reuseasca la facultate sau la un loc de munca.
          Am dat Bac-ul, l-am luat, a fost foarte usor. De ce a fost usor? PENTRU CA AM INVATAT!!
          Nu am invatat pe de rost la romana, nu am copiat si nici nu am stat pe Facebook inainte de proba sa vad ce mai zice lumea ca se da la subiectul 3. Nu am facut pregatire la matematica si am dat M1, dar din nou, a fost simplu pentru ca am invatat!! Ce am dat la BAC la mate nu s-a comparat cu ce am dat la admitere la mate asa ca treziti-va la realitate.
          Si inca ceva: Nu e o nimica toata daca nu iei BAC-ul, e chiar foarte trist!

        2. criticul literar nu există. e o invenție creată de nesiguranță. criticii literari sunt cei care, la început, s-au îndoit de propria operă. apoi au trecut la ceilalți. critica funcționează pe bani sau foloase. punct. știu ce spun.

          1. Sincer, chiar aveam nevoie să citesc ceva de genul pentru că sunt cu nervii la pământ de 2 săptămâni încoace. Pot spune că am ajuns în punctul în care vreau să scap odată de tot bairamul ăsta și de toți (familie și colegi) care-l întrețin ca pe un foc, care din punctul meu de vedere, deja arde prea tare.

            1. Studentii ar trebui sa scrie bloguri despre cum se invata pentru sesiune :))) Prea multi se streseaza tot anul, cand poti invata in cateva zile tot ce trebuie sa stii.

            2. Si acuma voi interveni cu o afirmatie si anume:trebuie sa se faca diferenta intre prosti si destepti. Da, si eu am avut bacalaureatul anul trecut, in mare parte ai dreptate, poate ca multe lucruri sunt inutile, inutile pe moment, caci, cateodata nu realizezi utilitatea unui lucru. Acuma nu ca as tine partea profilor, dar sa stii ca nu e vina lor, nu ei fac subiectele, subiectele vin de la Ministerul Educatiei, deci implicit treaba e de sus. P.S:Nu e nimic rau ca se da Eminescu, Blaga, Caragiale etc. la bac, daca asimilezi cate putin din operele fiecarora o sa iti cunosti putin si istoria tarii (vorbesc strict de istoria literara). Ca roman in Romania este bine sa cunosti anumite chestii din trecut, la urma urmei ce popor e ala fara istorie? Si ca o intrebare pentru dumneata, preferai sa vezi toti cocalarii si pitipoancele luand bacul? Nicidecum. Ca sa ajungi la facultate, la acele sesiuni e nevoie de munca, nu oricine intra la facultate si nu oricine e menit sa reuseasca in viata. Alegerea tine de fiecare in parte. P.S:Da, cum am spus si mai sus, nu iau apararea nimanui, dar trebuie sa se faca cumva o diferenta intre oamenii destepti si adunaturile de oi, si consider ca asta se face. De ce? Pentru ca in lume e nevoie de toate felurile de oameni. (No offense in caz de nu ai inteles exact ceea ce am vrut sa spun)

              1. No offence. Înțeleg punctul tău de vedere și sunt de acord cu el. În ceea ce privește profesorii și Ministerul: Zic că dacă profesorii nu ar alimenta ce vine de la Minister ar fi mai ok. Atât din punct de vedere al subiectelor, cât și din punct de vedere al pregătirii pe care o au profesorii. După mine, aș aduce oameni apreciați din Media românească să vorbească despre opere. Sau scriitori, poeți, critici. E important să vezi un alt punct de vedere. Și o altă privire. Cu istoria sunt de acord și e normal să muncești pentru ceva. Dar munca asta se transformă într-un stres. Fără plăcere, trebuie să livrezi acel ceva astfel încât acelor elevi să le facă plăcere. Părerea mea.

                1. Pai ei au ordine de la Minister care trebuie respectate, e locul lor de munca, nu pot face mofturi anapoda, trebui sa faca cum li se zice. Eu consider ca oamenii din Media de care zici tu nu ar avea ce sa iti spuna, doar ti-ar livra acelasi lucru sub forma altui ambalaj, si practic tot acolo ajungi. Deci cel mai simplu vrei sa schimbi ceva trebuie sa te implici. Iti respect parerea dar nu pot fi de acord cu ea. Interesul trebuie sa fie parte din viata noastra ca sa ajungem ce ne propunem, caci nu potI face ce vrei pana nu faci ce trebuie.

              2. Intr.adevar. Am dat bac.ul acum 8 ani. Dupa lung stres si invatat am luat media 8.46 la bac. M.am bucurat foarte mult. Sincer, cand am dat bac.ul am zis ca este cea mai stresanta perioada a vietii mele ca nu voi mai fi niciodata asa stresata. Gresit dragii mei. Bac.ul este o pregatire pentru viata reala. Inceputul stresului vietii. De acum incepe viata cu adevaratele greutati si griji. Cautand locul de munca perfect si bine platit care nu exista decat pentru cei din inalta societate si multe altele. Casatorie, copii. Acestea sunt cu adevarat lucruri pentru care trebuie sa ne ingrijoram. Nu pentru un examen de care o sa ne amintim si o sa ne punem intrebarea: pentru ce mi.a folosit mie materia de bac ? Cu ce ma ajuta romanul si nuvela in viata reala. Cu nimic. Experienta vietii este cea care ne maturizeaza si ne face mai destepti. Nu profesoara care sta la catedra platita pentru a ne ruina visele si a ne cere mult mai mult decat putem sau vrem.
                Asa ca dragii mei.. Bafta celor ce dau bacu si capul sus.

              3. Pingback: Înseamnă că vă pasă de voi! | Spectacolul Vieții Cotidiene

              4. Sunt de acord cu tine in mare parte in ceea ce priveste articolul… Si iti inteleg frustrarea intr-o masura extrem de mare. Ceea ce propui tu, este un sistem de educatie asemanator celui finlandez unde atat profesorii cat si elevii au libertate de exprimare. M-am gandit extrem de mult la aceasta problema, intrucat am vrut sa o abordez in lucrarea mea de atestat. Am ajuns insa la concluzia ca incercand sa vorbesc despre educatie, importanta si necesitatea reformarii ei, intram intr-o problematica mult mai profunda si anume: politica si economia. Nu Eminescu, Blaga, Caragiale sunt problema, dupa cum au afirmat de altfel si alte persoane mai sus, ci oamenii care creeaza acest haos… Din pacate, sincronizarea societatii romane cu cea a Occidentului va dura extrem de mult. Vom ramane pe loc atata timp, cat toti incultii invadati de egoism si nesatul de bani, se vor afla in Parlament. De aceea… E nevoie de un strigat disperat catre romani, chiar si catre generatia care da acum bacul sa se treazeasca. Nimic nu se va schimba daca niciunul dintre noi nu isi schimba atitudinea macar la nivel individual, daca nu fata de societate. Exprimarea frustrarii in fata tastaturii este complet inutila.

                  1. Deoarece doar exprimand aceasta realitate in fata tastaturii fara a ne schimba cu adevarat, absolut nimic nu se va schimba. Cati dintre noi ar avea curajul sa exprime cu voce tare, aceste nemultumiri afisate doar virtual? 😀

                  2. Trebuia sa spui mai multe chiar.
                    despre cum ne freaca profii la icre de la inceputul clasei a 12a ca trebuie sa luam bacul si cum, in acelasi timp, isi pierd tot interesul pentru noi deoarece suntem an terminal si avem un singur tel. Despre meditatiile pe care trebuie sa le facem ca sa luam bacul pentru ca in clasa nu se face tot ce ar trebui sa se faca.
                    Pana la urma noi avem cel mai mare stres in perioada bacului pentru ca sunt foarte multe presiuni.
                    Presiunea sociala : ” daca nu iei bacul esti un om de nimic si o sa lucrezi la spalatoria auto toata viata ”
                    Presiunea familiala : ” daca nu iei bacul am investit degeaba in tine ”
                    Presiunea anturajului ” daca nu iei bacul vei ramane in urma noastra, vei fi inferior ”
                    Presiunea interioara : ” daca nu iau bacul imi distrug viata ”
                    Suna atat de dramativ dar, intr-adevar, sistemul ne-a facut sa vedem lucrurile asa.
                    Si nu e vorba de cat de mult invatam, e vorba ca intr.un examen de 3 ore trebuie sa se vada tor efortul tau de 4 ani. Dar nineni nu vede toate luptele pe care le-ai dus facand lucruri care nu ti-au placut si pe care nu le-ai gasit folositoare si suportand batjocura profesorilor.
                    Asa ca, ar putea lejer sa taca toti cei care habar nu au cum e sa fii om de rand intr-un liceu. Nu vedeta, nu eminent.

                    Si Eminescu chiar e invechit. E mai multa profunzime la Nemerovschi decat la el.

                  3. De ce n-aş putea argumenta apartenenţa la specie pentru operele astea?
                    Nuvelă: http://www.fratelenord.com/aur/CARNE_bulf_rasovszky.pdf
                    Roman: http://www.sugeoramona.ro/
                    Poezie: http://poezii.citatepedia.ro/de.php?a=Paul+Eluard
                    Şi până la urmă de ce trebuie să argumentez apartenenţa la un gen, specie? Nu e ca şi cum voi avea vreodată nevoie în viaţă de acest lucru. Mai degrabă mi-ar fi util să descifrez termeni argotici dintr-un context, jocuri de cuvinte sau limbajul sarcastic şi să demonstrez prin argumente semnificaţia aleasă de mine.

                  4. Pingback: 1 an de când am fost respins la actorie. #Backstagestory | Spectacolul Vieții Cotidiene

                  5. Pingback: Viața de student la S.N.S.P.A | Spectacolul Vieții Cotidiene

                  6. Pingback: N-am fost un elev model! Profu’, ce mai zici? | Spectacolul Vieții Cotidiene

                  7. Pingback: N-am fost un elev model! Profu', ce mai zici? - Cosmin Cengher

                  8. Pingback: 1 an de când am fost respins la actorie. #Backstagestory - Cosmin Cengher

                  9. Poate nu-s profesorii si nici elevii vinovați, dar cineva tot e. Anul asta susțin si eu examenul si pot sa spun ca n-am evoluat deloc. Cine nu poate sa invete ca prostul 25 de opere pe de rost sa-si scoată nota ? Cum au ei pretenția ca elevii sa evolueZe? Noi nu facem pic de gramatica in liceu!Am colegi care vor la Academie, la Drept si au nevoie de gramatica. O sa ajungem agramati, analfabeti… cică examen al maturității … sa stai cu vitaminele langa tine pentru ca esti la pământ cu toate chiar nu e ok. Dar, in fine. Sa le multumim pentru ca încet, încet construiesc niste roboți care doar invata pe de rost opere amarate!!!

                    1. Total de acord cu tine, Andreea! Sunt unele probleme pe care, pare-se că nu vor să le remedieze. Așa ajung la concluzia că tot de noi depinde să facem ceva. Mult succes la examene. 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: