Sari la conținut

De ce ar trebui La La Land să ia Oscarul

Am fost săptămâna trecută să văd filmul La La Land, n-am mai rezistat la buzz-ul care se tot făcea în jurul meu. Ba că e unul dintre cele mai bune filme, ba că e super nașpa. Și, mnah, am vrut să văd cum e ca să pot să-mi dau și singur cu părerea despre el. Dacă anul trecut ziceam că DiCaprio trebuie să ia un Oscar, anul ăsta La La Land trebuie să o facă.

Sala full, am prins bilete abia în primele rânduri, dar nu mi-a părut rău. Unii ar zice că trebuie să mergi pregătit pentru un musical. Well, mi se pare logic. Cine, în 2017, nu se uită înainte la trailer? Timp de 2 ore am stat țintuit în scaun și mă încercau multe emoții transmise de ceea ce vedeam. Mi-a plăcut mult. Chiar dacă unii o să mă judece pentru asta. Nu prea dau mare importanță pentru că e genul de film pe care, ori îl iubești maxim, ori îl urăști maxim. Și mnah, dacă nu ți-a plăcut, pot înțelege de ce. Cred că trebuie să ia cel puțin un Oscar, dar hai să vă zic de ce.

De ce La La Land ar trebui să ia Oscarul

  • e un film super mișto filmat, departe de toate efectele și cioacele Hollywoodiene. Cred că am mai zis, pentru mine contează mult cum e filmat și cum e făcut un film. Îți transmite ceva și îți arată cât s-a lucrat la el. În timpul filmului aveam momente când mă gândeam câte duble au tras pentru a ieși produsul ăla.
  • mi-a plăcut povestea și cum a fost construită. Chiar dacă la început mă așteptam la ceva clișeic și lipsit de emoție, m-am înșelat.
  • jocul și joaca dintre Ryan Gosling și Emma Stone sunt demne de un musical. Și, dincolo de asta, nu creadeam că o să-l văd vreodată pe Ryan Gosling într-un musical.
  • La La Land are un soundtrack demențial. Sigur, dacă nu prea ești fan al jazz-ului, o să-ți vină greu să te obișnuiești având în vedere toate soundtrack-urile din filme. Dar ăsta e pur și simplu demențial.
  • e genul de film care-ți face pielea de găină. Și cred că e perfect normal să fie așa. Înseamnă doar că-ți transmite ceva și nu te lasă indiferent. Și, dacă mă întrebi pe mine, tocmai asta trebuie să aibă un film. Emoție. De orice fel.
  • La La Land ar trebui să ia Oscarul pentru că se diferențiază de toate celelalte filme. Sigur, toate au ceva al lor și toate au acel ceva mișto. Dar aici nu știu ce ai putea să găsești nasol.

Cu toate astea de mai sus, mi se pare imposibil ca La La Land să nu ia cel puțin un Oscar. Tu ce părere ai despre asta? 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: