Cum să scapi de controlori în București (1)

Astăzi am tras adânc aer în piept și am mers, după foarte mult timp, cu R.A.T.B-ul. Nu a fost chiar atât de rău pe cât mă așteptam, însă, la fiecare stație mă așteptam să iasă un șacal controlor de bilete (mă rog, nu mai sunt bilete, ci doar carduri), abonamente, bla bla-uri dintr-astea. Un șacal însetat de sânge care să ma întrebe de sănătate și de ce circul în ilegalitate. 🙂 Sunt un păcătos irecuperabil, pare-se. Și, după toate astea mă gândeam să vă dau mai jos câteva idei de cum să scapi de controlori. 😀

Din păcate sau fericire nu am avut parte de spectacolul care-mi place cel mai mult, da, acela care se ivește de fiecare dată cu acești domni controlori de la R.A.T.B.

Însă, ca să ne amuzăm un picșor, m-am gândit cum i-am evitat pe acești domni de-a lungul timpului și cum am fentat o amendă frumoasă de fiecare dată. Nu am luat nici măcar o dată amendă, deși, de foarte multe ori eram la un pas de asta. Încercînd să-mi amintesc istoria mea cu ei, mi-am adus aminte de următoarele întâmplări.

1. Mergeam acum ceva ani de zile de la Iancului înspre Piața Romană, cu 135. La prima stație de la Iancului se urcă 2 doamne controlor (femeile sunt cele mai ale dracu, întotdeauna). Eram îmbrăcat în niște bermude negre, un tricou alb cu portocaliu și adidași portocalii. Vin chitite la mine întrebându-mă de bilet. Le zic că n-am, furia începu să se vadă pe fețele lor. Îmi spun să le prezint un bulentin (apropo de asta cu buletinul, dacă vrei să scapi vreodată de controlori, NU le arăta buletinul. Nu au dreptul să te legitimeze, așadar nu încalci nici o regulă. Dacă există în zonă un echipaj de poliție, atunci, da, e cam nașpa fiindcă ei au acest drept.). Bineînțeles că nu le-am arătat buletinul. M-au dat jos la prima stație. O discuție interminabilă care s-a sfârșit până la urmă cu o frază absolut genială din partea doamnelor: „Te-am văzut și noi așa bine îmbrăcat și am zis că ne facem și noi cu niște bani de la tine, dar văd că n-ai bani, poți să pleci.” 🙂
2. Mergeam cu 311 într-o zi, eram pe la Baba Novac unde este și Spitalul de Boli Infecțioase. Lângă mine, pe scaun, un domn cu mâna în ghips care s-a schimbat la față când a văzut că este control. Mi-am dat seama că nici el nu mergea legal așa că m-am gândit repede la o soluție, îi spun omului de lângă mine să mă lase pe mine să vorbesc (Mare încredere a avut). Vin controlorii, nici nu-i las să-și înceapă speech-ul și le spun: „Nu avem călătorie, domnule, ne pare foarte rău. După cum bine vedeți, tatăl meu a avut un accident și a trebuit să dăm toți banii pe doctori, știți cum e cu sistemul de sănătate, dezastruos.” Văd mirarea pe fața controlorului, ne urează sănătate și trece mai departe. 🙂
3. Dimineața, ora 10 în 335 dinspre Băneasa. Aproape de Piața Presei se urcă niște controlori. Eram îmbrăcat în negru din cap până în picioare. Vin la mine, îmi cer abonamentul, cardul. Îmi iau o față rănită și plină de îndurerare și tristețe. „Îmi pare rău, domnilor, nu am apucat să-mi iau, cineva drag mie tocmai a murit și m-am grăbit să ajung. Mă supun legii, dați-mi amendă cum este și normal.” Controlorul: „Ai mai multă grijă data viitoare, te rog. Condoleanțe.” Wow, deci a mers!
4. Dimineață, ora 8 în troleul 69, către Universitate. Eram adormit maxim, dar am fost nevoit să mă trezesc instant. La Foișorul de Foc urcă un nene și cu niște doamne, mi-am dat seama că erau controlori, dar era prea târziu să mai cobor. Individul, tare în gură țipă la mine să mă dau jos la prima stație împreună cu el. Refuz, mă cert cu el și pănă la urmă accept. Văzându-mă jos, mă depărtez de el. Vine după mine și pune mâna pe mine, îmbrâncindu-mă. Încep să mă cert cu el și să-i zic că asta este agresare și că se pedepsește cu 3 până la 5 ani închisoare. Pun mâna pe telefon, vezi doamne, îmi sunam avocatul. :)) Partea nașpa e că ăștia sunt așa de reduși încât chiar te cred. Și uite-mă cum m-am urcat frumos în următorul troleu care venea. 🙂
5. Ăsta este de departe cel mai mișto. Și cel mai complex. Tocmai citisem cartea lui Dale Carnegie – Secretele Succesului. Acesta oferea niște principii pe care le poți aplica în viața de zi cu zi și am zis că dacă nu acum, atunci când? Era un controlor mai bătrâior, grăsun, dar simpatic. A venit la noi și ne-a cerut să îi arătăm cardul. Primu lucru pe care l-am aplicat a fost să recunosc prima și prima oară greșeala pe care am făcut-o, mi-am cerut scuze. Al 2-lea lucru a fost să evit o ceartă și să vorbesc politicos, am făcut-o umplându-l de „dumneavostră” și laude, cum că vrea să-și facă meseria și alte asemenea. Al 3-lea a fost să zâmbesc, pe toată perioada discuției am zâmbit, chiar am râs cu el, utilizând un alt principiu, să îi arăți că puteți fi prieteni. Al 5-lea a fost să aduc vorba despre job-ul lui și despre interesele pe care le are. L-am întrebat diverse de la fotbal până la meseria de controlor și bani, bla bla. Și alte câteva principii d-astea drăguțe. M-a dat jos din troleu la Gara de Nord. Și i-am dat finala, nu mai eram așa drăguț. I-am zis că mi-a părut foarte bine de cunoștință, dar că nu mai poate să-mi dea nici o amendă pentru că nu mai suntem în mijlocul de transport. Am zâmbit, i-am strâns mâna și am plecat.

Cam acestea sunt experiențele mele funny cu distinșii controlori, revin zilele acestea cu sfaturi concrete despre cum să scapi de controlori în București. Și acum știi cum să scapi de controlori. 😀