Sari la conținut

Ce vloguri urmăresc și de ce fac asta

Mnah, știm cu toții că 2016 a fost un an cu foarte mult content video. Asta m-a făcut să mă uit mai mult la vloguri și la toată industria asta. Pentru că da, mi se pare deja o industrie și la noi. Să nu mai zic că tot ce se întâmplă afară e cu totul la alt nivel.

Cred că m-a prins microbul la sfârșitul anului trecut când am interacționat cu video-ul ăsta de la Casey Neistat. Habar n-aveam cine e acest Casey Neistat și habar n-aveam că daily vlogging-ul a luat o direcție foarte mișto. De atunci „am pierdut” multe ore uitându-mă la vloguri și analizând ce fac fiecare și de ce îmi place. Dar să n-o mai lungesc, să vă dau o listă cu ce vloguri/ vloggeri urmăresc și câteva motive pentru care îi urmăresc zilnic sau o dată la ceva timp. 😀

Top vloguri pe care le urmăresc

  1. Casey Neistat – mi se pare cel mai bun pe partea asta de vlogging. Fine, și background-ul lui e de așa natură, dar îl urmăresc l-am urmărit, pentru că mă motiva să fac mai multe. Să fiu mai productiv, dacă o să vă uitați o să înțelegeți mai bine de ce zic asta. Omul ăla nu știu cum poate să facă atât de multe chestii în doar 24 de ore. Jur. Plus de asta, o să vedeți că veți avea foarte multe de învățat din experiențele pe care le-a trăit el. Îmi place că are un stil al lui care, din punctul meu de vedere, e de neegalat/ copiat. Și o latură super nebunească, dar super constructivă, în același timp. Una peste alta, cred că se te uiți la cele peste 600 de filmulețe pe care le-a făcut o să-ți aducă un plus, atât personal, cât și profesional.
  2. Mariciu – Să fiu sincer, majoritatea vloggerilor de la noi, îl copiază pe Casey. Nu se întâmplă asta și la Mariciu, ceea ce mă face să-l urmăresc zilnic. Mulți ar zice că sunt vloguri light, scurte și fără prea multă consistență. Mno, eu zic că e ceea ce trebuie pentru relaxarea de seara. Sunt multe chestii cu care rezonez și multe care-mi plac. Plus că apreciez că mereu încearcă să evolueze la nivel de content video.
  3. Screen Native – Dacă activezi în comunicare, advertising sau online s-ar putea să-ți placă. O să găsești interviuri foarte mișto cu oameni din industrie. O să afli informații pe care poate le poți folosi de la oameni foarte faini. N-aș vrea să-ți distrug plăcerea de a descoperi singur așa că te voi lăsa să te uiți.
  4. Alexadru Negrea – O să găsești un altfel de stil și un alt fel de a pune problema. O să găsești multe lucruri care s-ar putea să te motiveze. La început am fost sceptic, dar după a început să-mi placă să mă uit. Mai ales că sunt scurte și ușor de vizionat. Dar, cu toate astea, o să vezi că multe s-ar putea să te pună un picuț pe gânduri.
  5. Mikey Hash – Și nu, nu pentru Doza de Hash. Până de curând credeam că Mikey doar asta face, my bad. Tocmai de aceea nici nu-l urmăream. Am văzut un interviu cu el în care zicea de Trending TOPX – o serie de emisiuni live pe Youtube în care discută subiecte foarte mișto cu oameni foarte faini. O să vezi acolo mai multe.

Am încercat să găsesc un substituent al vlogurilor lui Casey, ar fi Jesse Wellens (BF vs GF) sau Louis Cole. Partea nașpa e că nu au clipurile puse într-o ordine cronologică și e destul de greu dacă nu ai pornit cu el de la început.

În altă ordine de idei, puteți vedea aici TOP 100 vloguri și vloggeri români făcut de cei de la Screen Native.

Voi ce alți vloggeri urmăriți și de ce? Îmi ziceți și mie în comentarii? 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: