Blogul e ca un drog

Acum 9 luni, când m-am apucat de scris pe blog la îndemnul Andreei (care și-a făcut și ea blog de-o săptămână, deh, n-ai cum să stai printre vampiri fără să-ți crească colții 😀 ), nu m-am gândit că treaba e pe bune și că o să prind atât de tare microbul ăsta. Stăteam azi de dimineață și mă gândeam că-ți creează o anumită dependență să ai propria tarla 2.0 pe care să scrii. Blogul e ca un drog, pe bune, odată ce-l ai, îl vrei mai mult, vrei să scrii mai mult, să te ocupi mai mult.

Blogul e ca un drog pentru că:

• m-a făcut să mă trezesc mai devreme pentru că-mi bătea la ușă sevrajul scrierii unui articol
• m-a făcut, prin scris, să fiu dependent de oameni și de conținutul de calitate pe care-l livrez
• mă pune la încercare psihic (într-un mod plăcut, firește) să dau tot ce e mai bun pentru voi, cei care mă citiți
• m-a  făcut să gândesc totul la un nivel de business și să iau treaba în serios
• ai nevoie de plăcerea de a învăța și de a acuma cât mai multe experiențe mișto de la oameni, de la evenimente, din networking
• îți dă o stare de împlinire când vezi că treaba e cum ar trebui să fie și că articolul tău a fost livrat cu succes spre alți oameni
• nu mai poți să te lași așa ușor

Treaba asta cu blogging-ul e o meserie, am mai spus-o, una pe care trebuie să o faci din plăcere și să fii mereu relevant pentru comunitatea pe care ți-o construiești în jurul blogului.

Toate astea așa, ca un gând de duminică. 😀