Îmi place când cunosc oameni care încearcă să facă lucruri mișto. Și mai ales atunci când oamenii încearcă să ajute alți oameni. Cam asta mi-a plăcut și la Biciclim în Ajutor. Dar hai mai bine să vă zic care-i treaba cu ideea asta.
Biciclim în Ajutor, așa cum propabil deja ți-ai dat seama din titlu, este despre a pedala ca să-i ajuți pe alți. Sigur, probabil că te întrebi acum care e cauza pentru care doi băieți, pe numele lor Lucian și Octav, au ales să pedaleze peste 2600 de km până în Franța. Motivul este unul destul de simplu de înțeles – pentru a ajuta “Taxiul cu Bomboane” să pună bazele locului numit “Bomboland”. Sigur, sună un pic a filme SF sau a desene animate, dar acesta va fi un loc în care copiii cu nevoi speciale ce termină ciclul de 10 clase vor beneficia de ateliere gratuite menite să le redea sentimentul de utilitate și de incluziune socială.
Dincolo de faptul că inițiativa este mai mult decât lăudabilă, mecanismul prin care ei s-au gândit să strângă fonduri prin această călătorie mi se pare că trebuie făcută măcar o dată în viață. Mai ales dacă ai o cauză în care crezi.
Cum te poți implica în proiectul Biciclim în Ajutor?
Pentru ca Bomboland să fie realizat, este nevoie de niște fonduri, mai exact de 8.000 de lei pe care ei vor să-i strângă până la sfârșitul lunii septembrie. Acest lucru poate fi făcut și prin ajutor tău, poți dona aici pentru a face niște copii mai fericiți. Pentru că nimic nu e gratis și pentru că pentru orice gest demn este o recompensă, ei s-au gândit și cum să te recompenseze, dar vezi mai multe despre acest aspect aici, n-aș vrea eu să-ți stric surpriza.
Apropo, Lucian și Octav deja au plecat luni în aventura lor și profit de ocazia asta ca să-ți zic că poți urmări aspecte legate de aventura lor pe pagina de Facebook Biciclim în Ajutor, iar la sfârșit au promis că vor face un mini documentar despre călătoria lor pe care eu abia aștept să-l văd. 😀