AMY – combinația de naturalețe și realitate

Cum toată lumea vuia în jurul meu, aseară am fost și eu la cinema să văd AMY. Zic de la început că punctul meu forte nu e nicidecum recenzia de film, dar dau și eu o părere din perspectiva unui om care a văzut niște filme la viața lui și care iubește muzica. Și pe Amy, bineînțeles.

Ar trebui de la început să fie știut un lucru, anume că, dacă nu ai iubit ce a făcut Amy Winehouse, atunci nu este un film care să-ți placă. Și, dacă te aștepți la efecte Hollywoodiene, atunci o să te dezamăgească filmul. Este simplu, poate prea simplu, însă are acel ceva care te ține 2 ore cu ochii la ecran și care-ți activează simțurile și te face să te miști în scaun atunci când vorbim despre muzică.

Din momentul în care a început filmul aveam în minte sfârșitul pe care-l știm cu toții, dar perioadele prin care a trecut Amy să ajungă unde a ajuns te lasă cu pielea de găină și te fac să-ți ții în frâu partea emoțională care vrea să răbufnească.

Este un film în care adevărul și naturalețea sunt aduse în prim plan, alături de dragostea pe care o purta micuța evreică. Un film puternic și brut, aș zice dur pe alocuri. M-a făcut să mă gândesc la unele “vedete de carton” care-și doresc celebritatea cu orice preț și nu oferă mare lucru pentru asta. Amy nu și-a dorit celebritatea și nici să fie în lumina agasantă a blitz-urilor.

Și-a dorit să fie simplă, autentică și să facă muzică din suflet. Lucru pe care îl consider cel mai important la un artist. Și pe care îl apreciez maxim, firește.

Un film pe care musai trebuie să îl vizionezi dacă ai înțeles-o pe Amy și dacă ai trecut de eticheta colectivă de “drogată”.


Comments

  1. Pingback: Premiile Oscar 2016 - Lista completă a câștigătorilor - Cosmin Cengher

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *