Știați de proiectul Ultima Transhumanță!?

Tot ieri, tot la Webstock, am văzut foarte multe proiecte mișto despre care am să vă tot povestesc pe acilișa. Printre ele se numără și proiectul Ultima Transhumanță al lui Dragoș Lumpan, un fotograf care mi-a plăcut foarte tare.

Cum fiecare fotograf are o nebunie specifică, lucru care îmi place la maxim, nebunia lui Dragoș este Ultima Transhumanță. Proiect despre care nu știam absolut nimic, spre rușinea mea. Capul în pământ și ochii pe net căutând informații despre asta.

Asistăm la dispariţia unui mod de viaţă. Din ce in ce mai putini ciobani mai merg la drum, in transhumanţă.

Ultima transhumanţă descrie in fotografie si film dispariţia unui mod de viaţă milenar. Este un proiect artistic, etnografic şi sociologic care insumeaza 8 ani, 6 ţări, peste 50.000 de km parcurşi, 100.000 de fotografii, 70 de ore material filmat şi 100 de ore înregistrări audio.

Despre ciobanii care inca mai merg in transhumanta – Ultima Transhumanță:

Dorm tot timpul alături de oi, fie vară, fie iarnă, pentru a le apăra de atacurile lupilor şi urşilor.

Pe drum, tot ce au se încarcă şi se descarcă dimineaţa şi seara de pe măgari.

Trăiesc numai sub cerul liber.

Se trezesc înainte de rasaritul soarelui, indiferent de anotimp.

Trebuie să recunosc că am băgat un ochi atent, cu gura căscată la fotografiile realizate. Să nu vă mai zic și de trailerul filmului care ar fi preconizat lunile care urmează. Sincer, sper din tot sufletul să iasă. Filmul în momentul de față se află în faza de post-producție.

Astea fiind spuse, vă invit să băgați un ochi pe site-uri. Și dacă vreți să vedeți albumul de fotografii, acesta poate fi găsit în librăriile Cărturești, Bizantina, Anthony Frost, Muzeul Satului, Mânăstirea Oasa sau on-line: carturesti.ro si librariabizantina.ro

Sursă Foto: Dragoș Lumpan

Comments

  1. Pingback: Experiența Webstock | Spectacolul Vieții Cotidiene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *