Nu vă supărați, POS aveți? Da’ de ce n-aveți?

Nu o singură dată mi s-a întâmplat să fiu undeva, fie că e magazin, cofetărie, pub, terasă sau orice altceva, și să nu aibă posibilitatea plății cu cardul, adicătelea un amărât de POS. Și nu înțeleg de ce. Totuși suntem la sfârșitul lui 2016 și încă sunt multe business-uri care nu au această posibilitate.

Da, în ultimul timp plătesc foarte mult doar așa și mă trezesc deseori să fiu, mai scurt zis, cashless. Și nu odată m-am trezit că mă caut prin buzunare și mă uit de 5 ori în portofel, poate, poate am banii necesari în situațiile în care POS-ul este ceva nemaipomenit și nemaivăzut.

Când ți-e lumea mai dragă se trezește vreunul să ți-o bage p-asta că nu se poate plăti cu cardul. În anul 2016, unde cea mai mare parte a salariilor intră pe card. În 2016 unde poți plăti și la taraba din piață cu cardul (am scris aici despre asta). Într-un 2016 unde mi se pare obligatoriu ca orice magazin/ serviciu/ terasă/ orice să aibă un amătâr de POS. Chiar cer mult?

Partea și mai mișto e că mi s-a întâmplat în locuri „super civilizate” și în niște locuri în care ai cumva niște pretenții. Dar hai mai bine să vă dau câteva exemple. Cum ar fi să fii la o cunoscută cofetărie din București, să comanzi ce vrei și vânzătoarea să-ți zică foarte senină: „știți, nu puteți plăti cu cardul la noi.” Întrebi de ce și îți zice la fel de senin „uitați, avem aici (arată spre o coală A4 de hârtie) scris că nu avem POS.” Sau cum ar fi să fii în Centrul Vechi, acest loc hipsteraș și intelectual din buricul Bucureștiului și să ți se zică la fel de senin că nu se poate plăti cu cardul și că e un bancomat nuș pe unde.

Sau ce-ați zice să vă comandați ceva de pe net, fie că e mâncare gătită, fie că e pizza sau shaorma și să nu poți plăti cu cardul? Mișto, nu? Sau cum e să vrei la 12 noapte să-ți iei ceva de la magazinul NON STOP și nu poți plăti cu cardul și, la fel, să te trimită până la primul bancomat, care, ghiciți ce, nu e foarte aproape.

Mi se pare normal și civilizat să plătești cu cardul din mai multe motive: 1. nu mai trebuie să ai grija banilor fizici, după să te trezești că ți-o băgat vreunul mână în buzunar și și-a însușit ceva bănuți; 2. pentru că e mult mai simplu și dacă vrei să te duci undeva nu mai trebuie să îți iei tot portofelul, ci doar una bucată card; 3. pentru că mi se pare normal să ai un amărât de POS, doar așa, să ne mai ușurezi nouă, consumatorilor, munca. Asta ca să nu mă înțelegeți greșit că-s vreun fițos d-ăla cu aere de card și alte d-alea.

Mi se pare ca naiba ca, înainte să te duci undeva să mănânci sau să îți iei ceva, prima ta grijă să fie: oare se poate plăti cu cardul? Pe bune acum, când o să evoluăm și noi măcar puțin la capitolul ăsta. Să nu mai zic de plăți pe internet, că intrăm într-un alt domeniu.

Voi ce ziceți de treaba asta? Nu v-ar plăcea ca fiecare business să aibă POS? 😀

Comments

  1. Dani

    Bancile au comisione destul de mari la plata cu POS. Cam de asta le evita majoritatea comerciantilor.

    Dar o sa vina o zi in care o sa piarda foarte multi clienti din acest motiv si atunci o sa fie nevoiti sa aiba unul.

    1. Post
      Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *