Pierdevară

Astăzi, uitându-mă pe „memories-ul” de la Facebook, am văzut o piesă pe care n-am mai ascultat-o de mult timp – Pierdevară. Sunt, suntem cu toții, zic. :))

Skizzo Skillz – Pierdevară

O distribuisem acum 4 ani. A intrat într-un mare fel în dimineața asta, pentru că am ascultat-o în timp ce mă pregăteam să plec la muncă. Și, firește, ziua a continuat într-un alt mod, mult mai pozitiv și cu mult mai multă voie bună. Altfel ai chef de viață când te trezești cu piese mișto. 😀

Și îmi face plăcere maxim ce fac, dar, oricât de mult îți place ce faci, ai nevoie să fii un pierdevară. Să nu faci nimic, să stai la soare, cu bere rece lângă tine și să fii chill.

Partea foarte funny este că zice Skizzo „sunt un pierdevară ca tata”. Ai mei sunt pe genul „hei rup” nu s-ar opri din a face lucruri, mâncare, muncă, curățenie și prostioare care nu mereu sunt necesare. Alergătură serioasă, frate. Mã gândeam că eu nu știu cum am ieșit așa boem și leneș. Bine, când e de muncă, ok. Când e de făcut curat în casă or stuffs, am fugit.

Sunt un pierdevară și uneori e chiar foarte bine. Unde mai pui că a venit vara și totul este mai potențat. Sunt pierdevară, nu că m-aș mândri cu asta, neah :).

Comments

  1. Pingback: Cât de tristă era ultima zi din vacanța de vară!? | Spectacolul Vieții Cotidiene

  2. Pingback: Cât de tristă era ultima zi din vacanța de vară!? - Cosmin Cengher

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *