În Derivă – Puterea necunoscută pe care ți-o dă apa

Nu am crezut niciodată că voi ajunge în situația aceasta disperată. Sunt în mijlocul oceanului cu cea mai mare salinitate posibilă. Ceea ce mă pune în imposibilitatea de a mă hidrata. Nu am mai băut apă de multe ore și simt cum puțina apă rămasă în propriul meu corp este eliminată prin pori. Simt broboane calde de sudoare cum îmi inundă fața, dar asta nu face decât să potențeze nevoie urgentă de apă.

Mă simt lipsit de puteri, stau întins în barca care plutește spre necunoscut și cuget la posibilitățile pe care le am. Din păcate sunt extrem de limitate.

Cum am ajuns în situația asta disperată? Am tot văzut în filme, dar, la fel cum spunem toți, nu ni se poate întâmpla asta tocmai nouă. Avioanele survolează în depărtare iar atunci când se află deasupra locului în care plutesc în derivă, sunt prea vlăguit pentru a-mi irosi ultimele puteri pentru a mă face văzut. Și care ar fi posibilitățile să fiu observat. Sunt sleit de puteri.

Privesc cerul de-o claritate și senitătate rară. Privind în depărtare nu mai pot distinge limita cerului de cea a oceanului care se întinde cât nu poți vedea cu ochii. Rechinii încep să dea târcoale îngrijorătoare bărcii ce nu ar rezista unui atac al acestora. Îi pot vedea prin claritatea apei. Îi pot simți, pot simți pericolul ce mă paște în fiecare minut al existenței mele.

Nu am crezut niciodată în Dumnezeu, cu ce ar putea să mă ajute? Nu m-am rugat niciodată, dar acum, acum este altceva. Încep o rugăciune mică, din fâșii de rugăciuni pe care le auzeam la bunica mea atunci când eram un prunc firav. Stau în micuța mea barcă și mă rog pe ascuns. Nici eu nu știu de ce mă ascund. Cum ai putea să te ascunzi în imensitatea oceanului și sub cerul albastru brăzdat de câte-o pasăre rătăcită ce-și mișcă aripile ritmic, cu putere, cu voința devastatoare de a ajunge la o destinație necunoscută.

Și atunci îmi dau seama câtă putere aș putea prinde dacă aș avea măcar un strop de apă. Îmi dau seama că în orice moment de cumpână ai fi, apa îți dă putere.

Mă trezesc din reverie când lumea din jurul meu începe să țipe extaziată. E cald și sufocant de aglomerat în jurul meu. Sunt la concertul lui Robbie Williams. Urmează alte câteva ore în care voi fi nevoit să-mi conserv resursele limitate pe care le am. Nu am strop de apă și mă aflu în imposibilitatea de a mă hidrata.

După alte câteva ore ajung la mașină. După multe momente în care aveam impresia că o să leșin. Aveam o sticlă de apă. Nu m-am bucurat niciodată mai mult ca atunci. Am băut-o pe nerăsuflate. Simțeam cum încep să prind putere cu fiecare picătură care intra în propriul corp.

Mă simțeam împlinit, puternic, mai puternic ca oricând. Apa a fost rezultatul rugăciunilor mele ascunse.

Apa mi-a dat puterea pentru a continua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *