Experiența Webstock

Experiența pe care am avut-o la Webstock a fost una specială. Știu că pare un clișeu ordinar, dar este departe de mine acest gând. Este prima oară când am participat la cel mai mare eveniment de Social Media. Dacă cineva îmi zicea acum 6 luni că o să particip la un eveniment ca acesta îi spuneam din start că este nebun și că nu am cum să fiu acolo. Nu numai că am fost acolo, dar, dacă mă întrebi acum, a fost și cel mai mișto eveniment la care am participat. Și pentru asta țin să mulțumesc echipei Evensys și lui Manafu. El zicea în mail-ul post eveniment că de fiecare dată este cea mai epuizantă zi din viața lui. Însă, dacă mă întrebi, s-a meritat tot efortul și pentru asta, cu riscul de a mă repeteta, țin să mulțumesc.

Oricât de tare aș căuta lucrurile care nu mi-au plăcut, îmi este tare greu să găsesc unul. Poate doar ziua să fie mai lungă. 🙂

Andrea Rossini, director Vodafone, a zis o chestie foarte mișto. „Singurul mod de a prezice viitorul este să mergi într-acolo”. Lucru care mi s-a părut foarte reprezentativ pentru mine fiindcă, din momentul în care nu am intrat la actorie, mi-am dat seama că trebuie să merg în altă parte și să-mi reconsider visul. Și nu regret nici o secundă că m-am orientat în partea asta de Social Media, Blogăreală, Comunicare și Relații Publice.

La Webstock, pe lângă faptul că a fost foarte multă lume, au fost mulți oameni și multe proiecte de calitate. Și aici țin să amintesc despre Ultima Transhumanță, Dragoș Lumpan, care pe mine m-a dat peste cap, jur.

Prima parte a zilei a fost constituită din The Game Changers. Aici nu pot trece cu vederea un alt lucru care m-a impresionat profund. Este vorba despre Florin Georgescu, un om entuziast, cu zâmbetul pe buze, care a lăsat în urmă problemele pe care le are. Am citit de aici un lucru pe care vreau să-l împărtășesc cu voi. La mine s-a ridicat părul pe mâini. Și pentru asta îi port tot respectul acestui om.

Florin Georgescu: „Să nu vezi. Să nu auzi. Asta numesc oamenii handicap. Eu numesc handicap să te trezești doar pentru că trebuie. Să te duci la un birou care nu îți place, să stai într-o relație doar din obișnuință. Sunt Florin Georgescu și sunt ceea ce oamenii numesc – un nevăzător. Eu mă numesc un om care luptă să se autodepășească. Asta înseamnă să merg cu bicicleta până la olimpiadă la Londra. Voi filma pentru tine cei peste 2000 de km.”

După partea de Game Changers au urmat micro-conferințele. Eu am participat la Blog Promotion și la Working with Brands. Conferințe care mi s-au părut prea scurte, unul dintre momentele când aș fi vrut ca ziua să fie mai lungă. Fiindcă nu are rost să vă zic câte lucruri mișto am avut de învățat de la oamenii de acolo.

A urmat Gala Webstock. Momentul în care cele mai mișto proiecte au fost premiate. Aș vrea să amintesc de premiul obținut de Cristian Florea la categoria Utility cu #casastiti. Întreaga listă de câștigători o puteți găsi aici.

A fost o zi tare faină la Webstock. Și ca să nu uit:

  • cea mai mișto activare a fost cea a celor de la Staropramen. Scriai un tweet la o mașină de scris, tweet-ul se posta și în timpul în care tu scriai la mașină ți se umplea paharul cu bere. Deci, cam cât de tare. Puteți vedea mai mult la Florea și pe blogdebere.ro.
  • Ploieștiul are a 3 a cea mai bună conexiune la internet, după Singapore și Hong Kong
  • Vodafone a prezentat în premieră un spot prin care o susțin pe Simona Halep

Ca o mare dezamăgire, Zmenta a câștigat premiul pentru Online Personality. Acum puteți să aruncați cu pietre în mine, dar personal nu-mi place ce face el. Părere personală. Dar nu știu de ce am crezut că va ieși altcineva având în vedere comunitatea pe care o are el.

Deși mai e până anul viitor, abia aștept următoarea ediție.

Să fie cu ziua bună în continuare.

Comments

  1. Pingback: Cum m-am hotărât să trec pe cosmincengher.ro - Cosmin Cengher

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *