De ce te-ai căsători la 20 de ani? Pe bune, de ce?

Stăteam acum câteva săptămâni la o bere cu niște prieteni din copilărie cu care nu mă mai văzusem de un car de vreme. Bineînțeles că ne-am pus pe povestit în tihnă. În timp ce sticlele se goleau și subiectele tot mergeau dintr-una într-alta, am ajuns să vorbim despre vechi prieteni din copilărie, prieteni despre care nu mai știam mare lucru și nu mai auzisem nimic de ei și despre viața lor. Cum vorbeam, ca țațele în fața porții de pe uliță, am aflat că un prieten s-a însurat și o tipă s-a căsătorit. Colac peste pupăză am mai și văzut pe Facebook că o fostă colegă s-a căsătorit și ea.

Casă de piatră, zic!

Bineînțeles că mi-a picat fața instant la aflarea acestora și m-am pus un pic pe cugetat după ce mi-am revenit din șocul specific. Adică, te gândești că niște oameni cu care ieșeai și pierdeai vremea, acum sunt oameni la casa lor, cu familie și cu tot ce presupune asta. Deci cam cât de tare și cât de repede a trecut timpul pe lângă mine? Woo..

Și întrebarea mare vine acum, de ce naiba te-ai căsători/ însura la 20 de ani? Și tot mă gândesc și tot introspectez subiectu’ și se pare că nu pot aduce totul la un numitor comun, dar pot să văd ce presupune asta în mintea mea tembelă și copilăroasă/ tâmpită  (în mare parte a timpului).

Mă gândesc că dacă te-ai căsătorit/ însurat, asta presupune anumite lucruri pe care, eu unul, nu cred că aș putea să le fac la 20 de ani.

Când mă gândesc la lucrurile acestea ce țin de măritiș, mă gândesc la câteva aspecte, definitorii zic eu.

Unu la mânătrebuie să ai o bază financiară să te poți întreține. Zic că nu mai e genul de relație pe care o aveai la 15 ani în care vă pupați în scara de bloc, o scoteai la un cico (cumpărat din supermarket că era mai ieftin), cumpărai o pungă de semințe și după ce epuizați toate astea plecați fiecare acasă (eventual o conduceai până aproape de casă, că dacă era în fața blocului s-ar putea să fi fost nașpa dacă taică-su era pe sistemu „fii-ca mea umblă cu hăndrălăi care o aduc acasă și se mozolesc în fața blocului, asta peste cadavrul meu”). Adică, ok, vă mai întrețin părinții cu o ciorbiță caldă și o mâncărică, dar restul e cam pe cârca voastră, zic. Și nu mi se pare un aspect de neglijat.

Doi la mânătrebuie să locuiți împreună. Și asta impune de asemenea anumite costuri, chirie, întreținere, căldură, lumină, etc. Să vă plătiți facturile, să faceți curat, să faceți cumpărături pentru casă, mancare, etc. Mă gândesc că dacă te-ai aruncat într-o asemenea treabă, căsătoreala, ați stat și voi mai mult de 1 săptămână împreună și v-ați gospodărit și voi, câtuși de puțin. Și bineînțeles că nici nu v-ați plictisit maxim unul de celălalt cât ați stat împreună.

Trei la mânăsă îi suporți obiceiurile partenerului tău. Nu cred că e cazul să mai dezvolt foarte tare. Fiecare dintre noi avem diverse obiceiuri, bune sau proaste. Dacă el își aruncă ciorapii și chiloții lângă pat și tu faci scandal pentru asta, undeva, ceva nu e ok. Plus multe alte căcățele pe care le facem fiecare și trebuie să fie acceptate de celălalt. Dacă ea stă 1 oră jumate în baie și tu vrei să te caci, din nou, trebuie să suporți.

Patru la mânătrebuie să fii fidel „jumătății tale”. Nu mai merge să-ți faci de cap prin cluburi, să vorbești cu femeile/ bărbații care sunt în limbă după tine sau să ai vreo aventură de-o noapte. Căsătoreala vine și cu „sacrificiul” ăsta de a fi fidel. Și dacă nu există respectul ăsta reciproc nu prea înțeleg de ce v-ați pus să faceți pasu’ acesta. Bine, acum că te uiți la un cur și la niște țâțe e partea a 2 a și nici nu ai cum să negi că nu faci asta.

Cinci la mânăiubirea e mare, dar chiar e? Am mai scris despre asta cu iubirea. Totul poate să fie lapte și miere în prima lună, a 2 a, a 6 a, a 12 a, dar dacă, după, totul se răcește și deveniți doi străini cu un act care nu vă justifică iubirea?! Nu cobesc, departe de mine asta, dar mă gândesc că nu te ajută cu nimic o hârtie și nici nu vă leagă mai mult și nici nu vă face să vă iubiți mai mult. Și e nașpa că după vin alți bani, altă distracție.

Până una alta, să fie într-un ceas bun, casă de piatră și toate cele, dar, dacă mă întrebați pe mine nu e justificată în nici un fel căsătoria la 20 de ani. Și nici nu cred că sunt ipocrit să zic că la 20 încă mai copilărești și încă nu ai o carieră și alte bla bla-uri d-astea. Și, mai mult de atât, de ce să te căsătorești când puteți sta și așa. Nu știu de ce este împământenită ideea asta în mentalul colectiv că e musai să ai un act și alte tâmpenii de genu’. Plus că dacă mai vine și-un copil, doamne ferește..

Părere personală! Să ne citim cu bine!

Sursă Foto: Shutterstock

Comments

  1. Imperfecta`

    De-ar gandi mai multi ca tine..n-ar mai exista atatea divorturi dupa doar 1 an de casnicie.
    Sa stii ca e aiurea si din perspectiva femeii. Numai cand le aud: „Eu vreau sa fiu o mamica tanara, sa am deja doi copii la maxim 23 de ani”..imi vine sa ma urc pe pereti. Cu maritatul la fel..

      1. Imperfecta`

        Nuntile la care ma duc din obligatie sunt cele mai faine ! :))
        De curand am fost nevoita sa merg la nunta unor rude pe care nici macar nu le cunosteam, deh..obligatie de familie. Bineinteles, am gresit nunta. A tot trebuit sa intrebam cum se numesc mirii..pana am ajuns la nunta corecta..

  2. ratzone

    îți spun eu de ce se întâmplă la sate: de sărăcie. și apoi devin tot mai săraci, apar oameni mai mici și ei consumă, chira dacă dobitocii de tineri părinți îi condamnă la un chin ce nu poate fi numit viață din moment ce se apropie de crimă.
    și ar mai fi una: pentru că tâmpiții de la sate nu au nimic în cap decât să vorbească despre ceilalți, asta fac non-stop, și așa vorbesc despre cine se mai pupă cu cine și dacă ai intrat în gura lor, te-ai nenorocit și calea scurtă de a ieși din gura lor este, din nefericire, căsătoria la 20 de ani.
    astea la 20 rezistă cu greu și după un timp nu mai există nicio atracție și stau împreună pt cei mici. dar, repet, e un chin, nu o viață

      1. ratzone

        sunt, frate, dar de ei nu se aude, nu se scrie, nu fac buzz (în) media, ei nu contează decât pt statistici atunci când bagă autoritatea locală, culmea, aleasă de ei, mâna în ceea ce le revine lor.
        și, până la urmă, e chestie de educație și ea, educația, nu se poate prinde din aer, trebuie să ți-o dea cineva sau ceva, un sistem, așa șchiop cum e el

  3. Gabi Miron

    Dacă ești suficient de matur și ai un job(ar fi și cazul la vârsta asta) de ce să nu te căsătorești dacă ai posibilitatea? Te maturizezi mai mult dacă aștepți încă 5 ani? Nici vorbă, dacă vrei și poți, foarte bine. Decât să te căsătorești abia după ce ai aflat că fata e gravidă, cum se practică în ultima vreme, mai bine atunci când ești devotat unei persoane și vrei să îți întemeiezi căminul tău..

  4. Laura

    Am 23 de ani și da, sunt măritată, civil, de la 20. Locuiam împreună de un an, deci am trecut prin și peste toate etapele enumerate de tine. Un an mai târziu, ne-am organizat și am făcut și cununia religioasă. Deși nu sunt puțini cei care ne critică, noi suntem mândri de deciziile luate și ne iubim, parcă, pe zi ce trece mai mult. Sunt de acord cu tine că e important ca doi tineri să se cunoască înainte de „marele pas” dar vârsta este factorul care contează, poate, cel mai puțin. Mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *