De ce recomand să vă cumpărați DOC & Motzu în HD

După 3 ani și jumătate a ieșit un super album. Material pe care îl așteptam demult. Material care mi-a întrecut toate așteptările pe care le aveam. Recunosc, nu știam la ce să mă aștept, nu știam ce gânduri să am cu privire la piese, la mesaj, la sound etc. Dar un lucru este cert, pe cât de tare l-am așteptat (și mi se pare un mare lucru să aștepți cu o dorință arzătoare un album), pe atât de mult mi-a întrecut așteptările.

Am crescut cu muzica rap. Primul CD pe care mi l-a adus tata, dacă nu mă înșel a fost Ombladon – Condoleanțe. După, atrăgându-mă foarte tare stilul am început să ascult rap din țară și din afară. Îi terorizasem pe ai mei că era muzică cu înjurături și eu eram pesemne prea mic pentru asta. După câțiva ani, când am dat de Facem Records și Duck Down, am înțeles ce înseamnă de fapt muzica underground. Și ce înseamnă să faci rapu’ ăla de-ți pune sinapsele la încercare pentru a desluși mesajul din spatele cuvintelor. Să zic din capul locului că, deși am crescut cu ei, rapu’ în România nu înseamnă Paraziții, Mafia și La Familia? Mai e cazu oare?

Pe DOC îl ascult de pe vremea când era L Doctor. De când am dat de Dificultăți Tehnice. De când era Urban Groove și nu dormeam seara ca să mă uit la emisiune. Îl ascultam și îmi dădeam seama că multe dume nu le prindeam. Acum sunt un deliciu liric dacă le reascult. Și, în același timp, nu pot să compar primul album al lui DOC cu ăsta de acum. Ar fi o comparație greșită. Nu știu dacă am cu ce să compar materialul pe care l-am pus pe repeat de aseară.

DOC nu înseamnă decât Ceai, Lasă-mă-mi place și Nu mă mai întorc. Înseamnă artistul care scoate cel de-al 3-lea material solo. Un material care, dacă-mi permiteți, mi-a spart muianu’ la modul grav. Nu știu de câte ori vi s-a întâmplat să vi se facă părul de găină când ascultați o piesă sau un album. Nu știu dacă vi s-a întâmplat să vă aflați în imposibilitatea de a vă opri din dat din cap pe piese în timp ce sunteți în metrou și lumea se uită speriată și cu un aer de cine e și ce face ciudatul ăsta. Mie mi s-a întâmplat, ăsta cred că e barometrul de „bă, cât de tare e”. Aseară, după ce l-am cumpărat (de aici) și i-am dat play, mi-am luat niște filme foarte mișto…în HD. 😀

E genul de album pe care nu îl poți asculta o singură dată și atât. Eu l-am ascultat aseară de 2 ori cap coadă și astăzi tot de 2 ori în timp ce băteam cărările patriei bucureștene și pot să zic că e cel mai complet album de rap pe care l-am auzit până în momentul ăsta. Nu că aș fi vreun critic sau ceva, dar la cum sună și la cum se aude, bate la cur foarte multe producții.

Albumul puteți să îl cumpărați din Google Store. Nu de alta, dar chiar merită să susținem dacă mai vrem muzică (bună).


Comments

  1. Dan Duca

    Şi pe mine m-a rupt albumul. De la „Julieta” şi „Avion” şi vocea angelică a lui Helen până la flow-ul lui Killa Fonic şi piesa catchy cu Smiley. Întreg albumul e cu un nivel peste tot ce se întâmplă în rap-ul românesc, de la sound până la lirică.

    1. Post
      Author
  2. Pingback: Industria muzicală din România - Mastering The Music Business - Cosmin Cengher

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *