Copilăria Anilor 2000

Scriind că băteam mingea toată ziua, mi-am amintit fragmente și frânturi din copilăria mea și am observat că nu se potrivește mai deloc cu cea a copiilor de acum. Nici nu are cum, s-au schimbat destul de multe, dar tind să cred că tot copilăria noastră este mai delicioasă decât a celor de acum.

Am copilărit o bună parte de timp la Obor și prin Colentina. Având parcul foarte aproape, eram prezent în fiecare zi acolo. Când eram în Colentina aveam o stradă întreagă numai a mea și a copiilor cu care mă jucam. Am trecut acum ceva timp pe acolo și s-au schimbat o grămadă, într-o mică măsură la fel pot spune și despre Parcul Obor. Am avut genul acela de copilărie fericită în care totul era deosibit. Bine, fie, în afară de trezitul dis-de-dimineață pentru a ajunge la grădiniță sau la școală.

Mă gândeam acum: Cum era copilăria mea dacă aveam internet și atâta accesibilitate la social, la lume.

Mi se părea că, în copilăria mea, lumea consta în desene, jocuri practice să le zic, lecții și atât. Era și o oarecare rutină plăcută. Mergeam la grădiniță/școală, stăteam să mă joc un pic în curtea școlii, mergeam acasă, prindeam desenele preferate, desene ale căror oră de difuzare o știam pe dinafara, mâncare, dormit, lecții, ieșit în parc până seara, mâncare, televizor și a 2-a zi de la capăt.

Ce diferă față de generațiile de acum? Apăi, multe!

Nu aveam spații de joacă atât de frumoase. Și oarecum o spun cu egoism și regret. 🙂 Mă bucur teribil că parcurile sunt un picuț mai modernizate acum și copiii de acum au parte de alte alternative față de ce aveam noi. 4 leagăne din fier, ruginite, mai mereu ocupate, care te țineau mereu în priză pentru că trebuia să fii atent și să o zbughești repede atunci când se elibera vreunu’.  3 tobogane, pe mărimi, mare, mijlociu și mic, o chestiune care te învârtea, nisip și cam atât. Partea frumoasă era că ne găseam alternitave mișto, cum era de pildă șotronul. Nu știu câți copii se mai joacă astăzi șotron, dar aș fi tare bucuros să aflu că se mai întâmplă.

Ne jucam cu țevi cu cornete. Era de departe unul dintre preferate mele, îl rugam mereu pe bunicul meu să-mi facă șarja de cornete înainte de a ieși împreună afară. corneteEram tare neîndemânatic. Un puști tuns scurt, slab și care nu putea să-și confecționeze niște cornete :). Cred că mulți copii din ziua de astăzi m-ar întreba ce sunt acelea țevi cu cornete. Aici când m-am mai mărit intră și pistoalele cu bile și bătăile cu castane 🙂

Desenele de astăzi mi se par mult prea nepotrivite pentru copii, multă violență, chestiuni de prost gust și neadecvate. Parcă atunci le simțeai altfel și te bucurai altfel de ele. Plus că nu erau atât de multe posturi de desene.

Fotbalul era la ora zilei, ceva cotidian, de dimineață până seara. Cele mai nașpa momente erau când mingea trecea peste gardul vecinilor (asta când eram în Colentina). Dar în același timp era și mișto pentru că săream gardul ca s-o recuperăm și în tot timpul acesta ne întorceam și cu niște cireșe, corcodușe sau mere din pomii vecinilor. minge-copilarieLa fel de nașpa era când mingea se încăpățâna să iasă de sub vreo mașină și trebuia să ne târâm pe asfalt ca s-o recuperăm. Cel mai mișto era fotbalul la bara de bătut covoare pentru că era singura chestiune care arăta ca o poartă de fotbal și asta ne plăcea tare mult.

V-ați ascunselea era din nou pe ordinea de zi. Ne strângeam atât de mulți încât nici nu știam numele tuturor celor cu care mă jucam. A fost tare fain când se construia actuala primărie din Parcul Obor. Aveam un mare spațiu în care puteam să ne ascundem și un spațiu pe care să-l explorăm necontenit. Bine, era mai nașpa când tu trebuia să-i cauți pe ceilalți, dar asta este o cu totul altă poveste :).

Când m-am mai mărit schimbam CD-uri. Jocuri de PC, muzică, orice. NU aveam internet așa că ala care avea jocuri mișto era la mare căutare. Luai CD-ul, instalai jocul și după fericire mare că aveai un joc nou. Asta la jocurile care nu cereau neapărat să joci cu CD-ul băgat.

Bicicleta era cel mai mișto mod de ați face prieteni. Te dădeai interesant și băgai o sticlă la roata din spate să sune a motocicletă și fiecare se mândrea de cât de zgomotoasă este bicicleta lui. Curse de biciclete, zeci de ture și ore super faine după care mă întorceam acasă plin de praf.

Ce nu-mi place este că acum, copiii petrec mult prea mult timp pe tablete, smartphone-uri și internet. Și înțeleg asta într-o oarecare măsură. Dar totul ar trebui să fie cumpătat. Și partea nașpa, pe de-o parte, este că au mult acces la informație. Dar, pe de altă parte, este un lucru deosebit de bun dacă acest acces la informație este folosit într-un mod constructiv și benefic.

Copilăria mea a fost tare faină și tare-aș vrea să văd copiii mai mult în parcuri și mai puțin pe internet și în fața tabletelor. 😀