Când luminile se sting, liniștea vorbește!

Stau în balconul micuț al apartamentului de la etajul 6. Stau în întuneric privind necontenit luminile de la apartamentele de vis-a-vis. Lumina pâlpâie de la televizorul aprins, lumina galbenă sau albă potențează câte-o siluetă care scoate din piept rotocoale de fum. Mucul se aprinde și luminează siluetei trăsăturile feței.

E liniște. O liniște care vorbește. Din când în când, trece câte-o mașină solitară ce-și croiește drum prin penumbra străzii luminate slab de câte-un felinar. Un felinar care face asta în fiecare seară, un felinar care-a studiat fiecare om, fiecare copil, fiecare om al străzii, fiecare minge ce l-a lovit, fiecare drogat care i-a folosit lumina pentru doza sa.

De aici se vede cel mai bine, o imagine de ansamblu. Nuanțele de gri ale blocurilor sunt insesizabile acum. Nu mai este vorba decât despre oameni.

Oameni care stau în casele lor, relaxându-se la televizor. Oameni care stau și meditează la ziua care tocmai a trecut. O zi bună sau una rea. O zi care se termină. Și se gândesc ce au făcut în ziua respectivă.

În timpul acesta, la câțiva metrii de felinarul bătrân, umbra unui om își face apariția. Este bătrân, își târăște cu trudă picioarele pe asfaltul abia răcorit de vântul nopții ce adie ușor. Adidașii murdari parcă nu mai vor să atingă nici măcar o pietricică și nici un fir de praf. Pantalonii prea largi pentru el sunt singurul lucru bun pe care-l are. Poate că i-o fi găsit chiar azi sau poate că cineva i i-a dat. Deasupra are o cămașă transpirată și desfăcută la câțiva nasturi. Cară o geantă mare, cârpită și tot recondiționată de bătrân. Și toate astea datorită timpului care trece necontenit și grăbit. Geanta acoperă rana de pe umărul bătrânului. A cărat-o toată ziua. Rana este doar una dintre multele pe care le are. Și ce bine ar fi dacă rănile ar fi doar fizice. Caută în gunoi. Felinarul îl privește neputincios, n-are putere să acționeze. Bătrânul zăbovește câteva minute nepierzându-și speranța că o să mănânce ceva în seara asta. Caută necontenit. Broboane de sudoare îi brăzdează fruntea. Urma dezamăgirii se înfățișează pe fața bătrânului. Nu a găsit nici de această dată nimic de mâncare. Nu are nimic de făcut în afară de a căuta un loc ferit pentru a se odihni. Mâine nu o să mai știu nimic de el, poate că la același felinar, la aceeași oră, va căuta ceva de mâncare.

Nu i-a mai rămas nimic! Mai are doar speranța că mâine o să fie o zi mai bună pentru el.

Nu i-a mai rămas nimic! Poate doar luminile care se sting și liniștea care vorbește..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *