Când ești trist toată lumea din jurul tău e fericită.

Nu pot să înțeleg cum, în zilele când tu ai o stare de tot rahatul și pur și simplu nu ai chef de nimeni și de nimic, toată lumea vrea ceva de la tine.

Ori sunt mai potențate toate simțurile pe care le am, ori așa se întâmplă. Când ești trist, supărat sau dezamăgit toată lumea se găsește să-ți spună câte ceva. Când nu ai pic de chef de vorbă (Da, se întâmplă și d-astea) toată lumea e pusă pe vorbit și are un debit verbal atât de mare încât iese din matcă și Dunărea sau Nilul ar fi foarte invidioase.

Nu am chef azi! Și da, cum ai ghicit, azi NU!

Cum se face că atunci când ai toate stările acestea, lumea se găsește să aibă opinii cu privire la tine sau se găsește să fie fericită.

Atunci când ești mega pus pe caterincă și ești super bine dispus, toată lumea din jurul tău e tristă. Nu găsești nici măcar o breșă prin care să te strecori.

Când n-ai chef de nimeni și vrei să stai tu cu tine (Da, din nou, mai sunt și zile d-astea) te întâlnești cu oameni pe care nu i-ai mai văzut de o grămadă de vreme. Te întreabă ce-ai mai făcut, cum o mai duci, bla – bla – bla. Să te pună ăl nașpa să zici că rău. Mai pierzi 5 minute din timpul de stat tu cu tine însuți pentru a le explica unor cunoștințe care-i duma.

Și toată lumea te întreabă dacă ești OK. Este deja o constatare, de ce mă mai întrebi?

Neah, nu azi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *