5 pisici înconjuraseră un mare grup de porumbei

Acum câteva zile trebuia să ajung la Hanul Gabroveni, pe Lipscani pentru un workshop din cadrul Creative Est. Am ajuns la Universitate cu vreo 40 de minute înainte de ora la care era stabilit workshop-ul. Dacă tot mai aveam puțin timp liber am zis să merg să-mi iau o Cola și să stau un pic în spate la TNB. Pe vremuri (demult apuse) stăteam gașcă mare în spate la TNB fiindcă era super chill și puteam să cântăm, să bem o bere și să facem caterincă.

Am mers tot pe ideea de a sta un pic chill, ascuns de haosul care este în centru și nu numai. Mi-am luat Cola din Mega (culmea, vânzătoarea nu m-a întrebat dacă vreau punguță), zic că e bine și merg mai departe.

Ajung pe străduța care dă în spatele TNB-ului și rămân blocat neînțelegând în primă fază ce se întâmplă. O mică haită de 5 pisici încolțiseră un mare grup de porumbei care se înfruptau din firimiturile aruncate la întâmplare de-un binevoitor. Pășesc cu grijă printre ambele tabere ce parcă așteptau un mic semnal de a începe lupta. Mă pun la o distanță acceptabilă cât să pot observa ce se întâmplă în continuare. Și mă jur că am rămas așa preț de câteva minute urmărind când pisicile care făceau câte-un pas sfios și elegant spre câte-un porumbel, când ceata de păsări care părea atât de relaxată încât puteai să juri că nu există nici un pericol.

Uneori, din ce în ce mai rar în ultimul timp, îmi place să observ lucrurile pe care în mod normal, în fuga asta cotidiană, nu le-aș observa. De la arhitecturi mișto și păsări până la oameni (e o plăcere să stai la Unirii și să te uiți la fiecare om care trece, jur). Fire boemă, domne, ce să-mi faci? 🙂

Cum la mine timpul se dilatase la maximum, mă trezește din reverie un biciclist care trece prin dreptul porumbeilor. Mă trezesc văzând o pată de păsări pe vernisajul gri al blocurilor dimprejur. Unul dintre porumbei, care era foarte aproape de o pisică, se ridică de la nivelul asfaltul urmându-și compatrioții. Pisica, nu se lasă mai prejos și sare cu o detentă ce l-ar face invidios pe Lebron încercând să îl prind din zbor. Nu reușește. Războiul se termină cu niște porumbei liberi și câștigători și niște feline care se întorc cu coada între picioare în tabăra lor.

Și după toată treaba asta mi-am dat seama ce ți-e și cu lanțul trofic.. Dacă cineva o să mă întrebe vreodată definiția de la un lanț trofic, asta o să fie. Și cum totul este un ciclu și-un cerc închis. Totul se repetă și totul este interdependent.

Acum ceva timp am făcut poza asta care ilustrează perfect libertatea păsărilor și ce putere pot avea. Deși, nu prea ne gândim noi la asta.

 

Comments

  1. Pingback: Omul care mănâncă lumea – atât de REAL și LIBER | Spectacolul Vieții Cotidiene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *