5 motive să stai pe partea dreaptă a scării rulante la metrou!

Cum am mai spus în postul acesta, merg cam în fiecare zi cu metroul. De fiecare dată când văd lume care stă pe partea stângă a scarilor rulante simt cum energia negativă se acumulează și este pe cale să răbufnească. Trebuie să faci slalom printre oameni sau mai bine zis „Slalom Printre Cretini” cum ziceau cei de la Paraziții prin 2009. Să le luam încet.

De ce e mișto să stai pe partea dreaptă a scării rulante la metrou!?

  1. Pentru că e mișto să fim civilizați!

Pe bune, fiecare se vaită că „România e de căcat” și că vrea să emigreze în țări străine. Poate că una dintre problemele pe care le are țara se află de fapt chiar în interiorul nostru. De ce nu putem să fim și noi un pic civilizați și să lăsăm cale liberă celor care vor să urce mai repede? E mișto să fii civilizat și să îi respecți pe ceilalți și în felul acesta te respecți și pe tine. Nu fac lecții de spirit civic acum, dar e chiar ok să stai pe partea dreaptă și să admiri peisajul de la metrou dacă asta vrei să faci.

  1. Pentru că e mișto să nu stăm în calea celor care chiar se grăbesc!

Acum ceva ani puteam să fiu mândru cu o calitatea pe care o aveam sau pe care o am în puținele cazuri acum. Anume, aceea de a fi punctual. În ultimul timp nu mai sunt chiar cel mai punctual om de pe fața pământului și nu-s puține cazurile în care chiar mă grăbesc să ajung undeva. Mă lovesc de problema statului pe scara rulantă cu gura căscată sau vorbind la telefon ori scărpinându-se în fund.

  1. Pentru că dacă cineva pute este mai simplu să fugi dracului din spatele omului respectiv.

Săpunul scump, apa se contorizează și se plătește și ea, iar parfum ieftin îl găsești pe toate drumurile. Combinația cea mai necâștigătoare – să stai în spatele unui om care pute. Și nu, nu sună nașpa. Nu este un miros neplăcut, pute de-a dreptul. Dacă omul acela stă pe partea dreaptă a scării rulante poți fugii din spatele lui, la propriu.

  1. Pentru că poți să aștepți destul de mult după următorul metrou.

Din păcate, Metrorex-ul nu are un sistem atăt de bine pus la punct încât metroul să circule din 2 în 2 minute. Și nu-i învinuiesc pentru asta. Nu o dată am pierdut metroul care era deja în stație din cauza oamenilor care nu lăsau un culoar liber. Aș putea spune că fiecăruia i se întâmplă asta. Oamenii trebuie să înțeleagă că tu te grăbești să prinzi metroul. Nu se prind de asta decât atunci când îi înjuri expunând puțină carne sau dezgropând niște morți. Și după tot ei sunt revoltați. Oricum o dai tot nașpa e situația.

  1. Pentru că te poți uita la fundul tipei din fața ta sau la fundul tipei care urcă scarile pe lângă tine.

Un tip care e din provincie poate afirma cu ușurință că la metrou găsești tipe mișto. Și când zic mișto nu mă refer la botoxatele de Dorobanți pentru că alea cel mai probabil se chinuie să deschidă ușa de la Lamborghini. Și e normal că se chinuie pentru că unele uși ale acestor mașini nu sunt ca cele ale Daciilor pe care le au în comuna de unde au venit. Ups! Și mai mișto e vara când tipele poartă fustă sau rochie și urcă pe lângă tine scările, dar asta este cu totul altă discuție.

Alte motive pentru care e mișto să stai pe partea dreaptă a scărilor rulante sunt bine venite!

Să ne citim cu bine!

Comments

  1. Pingback: Dragostea are limite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *